Bilanţul judoului de la CSM, după prima jumătate a anului

by Sorin Haut

Secţia de judo a CS Municipal Arad numără performanţele primei jumătăţi a anului 2017. Astfel, judoka antrenorilor Dorin Drimbe, Lazăr Loghin, Ionel Lazăr, Nagy Arpad, Dan Păcurariu şi Gabriela Botaş au cucerit 26 de medalii la Campionatele Naţionale şi Cupa României, dintre care 3 de aur, 8 de argint şi 15 de bronz, în vreme ce alţi 17 judoka au ratat de puţin medalia de bronz. Trebuie să adăugăm şi cele 115 medalii la competiţii internaţionale neoficiale, dintre care 41 aur, 31 argint şi 43 bronz, plus 17 clasări pe locul 5. Tot în prima jumătate de an, în vitrina clubului au mai intrat câteva trofee în urma clasamentului pe cluburi participante în competiţiile internaţionale neoficiale: Locul 2 – “Cupa Morahalom” Ungaria; Locul 1 – “Cupa Temerin” Serbia; Locul 1 – “Cupa Turija” Serbia; Locul 2 – “Cupa Cab Star Bors” Oradea; Locul 5 – “Cupa Nordului” Baia Mare; Locul 1 – “Cupa Sperantelor” Sibiu; Locul 3 – “Cupa Lipova” Arad.
Rezultatele din 2016, deja depăşite
În urma acestor rezultate, reiese că judoka de la CSM Arad depăşesc deja performanţele obţinute în 2016. Şi anul continuă. Din toamnă începe şi Campionatul Naţional de luptă la sol şi Euroliga, la care CS Municipal va fi prezentă la start. “Vrem să mulţumim Primăriei, pentru că ne-a pus la dispoziţie o sală de judo, în cartierul Aurel Vlaicu. Înainte de a primi această sală număram pe degetele de la o mână rezultatele obţinute într-un an. Acum suntem într-o vacanţă meritată, sportivii au muncit din greu pentru ca să-şi îndeplinească visul de a urca pe podiumul de premiere”, spune antrenorul Dorin Drimbe.

Facebook Comments