Biea şi Gafencu, victorii spectaculoase în Gala Campionilor

by Sorin Haut

Cinci pugilişti români, printre care şi arădeni, au dat recital la Gala Campionilor 2018, eveniment desfăşurat aseară, pe parcursul a cinci ore, în Polivalenta arădeană. Daniel Buciuc, Cezar Juratoni, Alexandru Jur, Eduard Gafencu şi Flavius Biea sunt campionii din ring, ultimii doi fiind şi performerii galei.

În cea mai aşteptată confruntare, arădeanul Flavius Biea – fost campion european şi mondial la cadeţi – a cucerit Centura IBA Intercontinental, după ce l-a învins prin KO, în repriza a 5-a, pe venezuelianul Yeison Gonzales. De asemenea, Mate Kis a câştigat centura WBO. Câştigătorii serii au mai fost maghiarii Zoltan Kispal şi Renato Eged.

Un alt arădean, Eduard Gafencu, la primul său meci într-o gală profesionistă de box, a reuşit cel mai spectaculos KO al serii, punându-l imediat la pământ pe maghiarul Titusz Szabo, care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni.

Foto credit: Abys photography

Facebook Comments