Bicicliștii vor fi amendați drastic dacă vor fi prinși vorbind la telefon

by Cristian Dobre

Se pregătesc sancţiuni drastice pentru şoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc. Ar putea primi amenzi de 7 ori mai mari decât în prezent, iar dacă încalcă şi alte reguli de circulaţie în timp ce folosesc mobilul la volan vor rămâne pe loc fără permis. Nici bicicliștii nu scap nepedepsiți. Prevederile apar într-un proiect de lege iniţiat de Ministerul de Interne.

Anul trecut a luat amploare un fenomen extrem de periculos: transmisiunile pe Facebook de la volan. Doi tineri au murit și alți doi au fost răniți în timp ce șoferul transmitea cursa în direct pe rețeaua socială, pe un drum european din Vrancea. Şi cazul nu este unul singular. Pentru a descuraja folosirea telefonului la volan, poliţiştii cer aspre sancţiuni.

Cristian Andrieş, comisar şef, Direcţia Rutieră: Va fi sancţionată efectiv ţinerea în mână a telefonului mobil sau folosirea acestuia sau a oricărui alt dispozitiv mobil. Deci nu mai contează handsfree, fără handsfree.

Fără permis timp de 30 de zile rămâneţi dacă, concomitent cu folosirea telefonului, aţi încălcat şi alte reguli privind circulaţia rutieră. O noutate este că şi biciliştii pot primi aceeaşi amendă usturătoare dacă folosesc telefonul în timp ce se află în trafic.

Cristian Andrieş, comisar şef, Direcţia Rutieră: Sunt un număr de accidente produse şi pe fondul nerespectării regulilor de către bicicilişti, care foloseau de multe ori telefoane mobile sau alte dispozitive în timpul conducerii.

Specialiştii în siguranţă rutieră atrag atenţia că doar câteva secunde cu privirea în telefon înseamnă parcurgerea în orb a câtorva zeci de metri, timp în care orice se poate întâmpla.

Emil Gâtej, specialist în siguranţă rutieră: Aceste dispozitive moderne nu mai ocupa doar o parte din atenție. Este un display care ne atrage foarte mult atenția, colorat cu tot felul de stimuli.

Proiectul este în dezbatere publică timp de 20 de zile pe site-ul Ministerului de Interne.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments