BEYONCE E RADICALA! DECIZIA PE CARE A LUAT-O IN PRIVINTA RIVALEI NARCISA!

by Paula Craciun

Beyonce şi Narcisa, femeile din viaţa lui Nicolae Guţă au fost implicate într-un imens scandal, care a dus la arestarea Narcisei, pentru 30 de zile. Deşi a fost implorată de manelist să-şi ierte rivala, Beyonce nici nu vrea să audă.

Beyonce a fost atacată în propria casă de Narcisa, lucru care a dus la arestarea preventivă a acesteia din urmă pentru 30 de zile.

Nicolae Guţă a încercat să rezolve situaţia între cele două femei din viaţa sa. Beyonce a dezvăluit, la emisiunea „La Măruţă”, de la Pro TV, că Nicolae Guţă a tot sunat-o să o roage să-şi retragă plângerea contra Narcisei. Beyonce este, însă de neclintit.

„Guţă mi-a dat 80 de mesaje ca să îmi retrag plângerea. Nu-mi retrag nicio plangere. Ea s-a gândit la mine când a făcut ce a făcut? Asta merită! Că plânge Alberto după maică-sa, dar noi doi n-avem o fiică împreună? Mă gândesc la copilul meu mai mult ca la copilul ei. Nu mă mai împac cu el în viaţa mea, pentru nimic în lume”, a declarat Beyonce.

Nu mă aşteptam la altceva. Mă doare că nu ai ţinut şi nu ţii cont demine. Ce ai vrut, aia ai făcut. La toată răutatea asta ai dat curs şi tu, a dat curs şi ea”, a replicat Nicolae Guţă.(libertatea.ro)

Facebook Comments