BAIA MARE PUNE PIEDICĂ UTA-EI ÎN LUPTA LA PROMOVARE, SCOR 2-2

by Sorin Haut

Pas fals făcut de UTA în lupta la promovare din B2. Alb-roşii nu au reuşit astăzi decât un 2-2 pe terenul suferindei FCM Baia Mare, echipă cu moralul la pământ datorită problemelor financiare şi a penalizării cu patru puncte dictate de Federaţie. Meciul contând pentru ultima etapă a turului din play-off a început bine pentru arădeni, care au deschis scorul în minutul 20, prin Chindriş, mijlocaşul Bătrânei Doamne transformând penalty-ul făcut de Strătilă. Acelaşi Strătilă, care ratase în sezonul regulat un penalty la Baia Mare, a fost eliminat în minutul 38 pentru al doilea galben, ca urmare a unei simulări în careu. Gazdele au egalat cum nu se poate mai bine, chiar la ultima fază a reprizei, Florin Ilie marcând cu un şut plasat de la zece metri. Cu un om mai mult pe teren, formaţia din Baia Mare a preluat conducerea în minutul 67, după o fază confuză în careu acelaşi Ilie marcând cu capul, deşi utiştii au considerat că mingea nu depăşise linia porţii.

Dealul Florilor nu îi prieşte lui Strătilă

Chiar şi în inferioritate, UTA a restabilit egalitatea peste alte cinci minute, atunci când Curtuiuş a reluat imparabil cu capul, în urma loviturii libere executate de Burlă. Cu un sfert de oră înainte de final, Păcurar a văzut şi el roşu direct, iar din minutul 80, UTA a avut un om mai mult, după ce Giurgiu, accidentat, nu a mai putut continua, gazdele operând deja toate schimbările. Nu a fost suficient ca arădenii să se întoarcă acasă cu toate punctele, astfel că Baia Mare pune piedică echipei arădene în lupta la promovare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla de la ora 14:30, când are loc derby-ul Gaz Metan – Chindia, pentru a trage cu adevărat concluzia după această etapă de Paşte. Roli Nagy a început partida de la Baia Mare în formula: Miron – Polgar, Botiș, Manea, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase, Hlistei (74 Rus) – Man (57 Filaret, 62 Copil), Curtuiuș.

Facebook Comments