AVION RUSESC DOBORAT DE TURCI

by Cristian Dobre

Avionul de război doborât marţi de aviaţia turcă la graniţa dintre Turcia şi Siria ar aparţine Rusiei, relatează BBC NewsOnline. Turcia a anunţat marţi că avioanele sale de vânătoare au doborât un avion de război care încălca spaţiul aerian turc, acesta prăbuşindu-se în Siria, în apropierea frontierei turce. Potrivit sursei citate, în acel moment nu se ştia cărui stat aparţine avionul doborât. Un oficial militar turc a declarat că aeronava a fost avertizată înainte de a fi doborâtă.

Ulterior, Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Interfax, a anunţat că un avion rus de tip SU-24 s-a prăbuşit în nordul Siriei, „probabil din cauza bombardamentelor de la sol”.

Ministerul a precizat că avionul Suhoi SU-24 prăbuşit în Siria a zburat tot timpul deasupra teritoriului sirian.

Cei doi piloţi s-au catapultat, dar soarta lor este deocamdată necunoscută, a adăugat Ministerul rus al Apărării.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments