Autostrada Arad-Timișoara este blocată, din cauza unui accident. Cantităţi mari de bitum s-au scurs dintr-o autocisternă

by Andreea Radu

Udate 11.00: Traficul pe A1 se desfășoară pe o bandă de mers.

 

Circulaţia pe sensul de mers Arad-Timişoara al autostrăzii A1 este întreruptă de la ora 6,00, marţi, fiind deviată pe DN 69, după ce, în urma unei tamponări, cantităţi mari de bitum s-au scurs pe asfalt dintr-o autocisternă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în tamponare au fost implicate un autotren încărcat cu fier vechi, o autocisternă cu bitum fierbinte şi un autoturism.
„Există scurgeri de bitum, iar traficul a fost întrerupt”, precizează ISU Arad.
„Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 05:25, un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, a condus ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă dinspre Arad spre Timișoara, iar la km 532 C2, pe autostrada A 1, a intrat în balans și ulterior în coliziune față spate cu ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară Scania cu și semiremorcă, condus de un arădean de 66 de ani.
În incident a mai fost implicat și un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, acesta din urmă fiind prins între parapetul lateral și autoutilitara lovită din spate. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Facebook Comments