AU TRANSPIRAT SERIOS PENTRU VICTORIE: UNIV.GOLDIS ICIM – SEPSI SFANTU GHEORGHE 72-64

by webeditor

Liderul Ligii Naţionale feminine de baschet a avut un meci mult mai greu decât se anticipa în faţa lui Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă schimbată în bine faţă de prima parte a campionatului. S-a resimţit în primul rând absenţa americancei Williams, de departe cea mai constantă jucătoare a ICIM-ului, pivotul de peste Ocean fiind accidentat la genunchi după partida de la Braşov. Iar când te bazezi pe aceleaşi 5-6 jucătoare, solicitate aproape la maxim meci de meci, problemele apar la un moment dat.

Greu fără Williams: Sepsi a dominat sub panouri

Sepsi i-a făcut în această seară viaţa grea liderului şi ca să fim sinceri, misiunea arădencelor era şi mai dificilă dacă arbitrajul nu ar fi avut câteva „ieşiri” în decor favorabile gazdelor. Araujo nu avea multe soluţii, iar piesele de bază şi-au făcut din nou datoria, cu toate că jocul echipei arădene a fost sub nivelul cu care ne-a obişnuit până acum. Cu americancele Cosby şi Rhoads în zi de graţie, Univ.Goldiş ICIM a pus 11 puncte diferenţă pe tabelă după primul sfert, scor 25-14 şi nimic nu anticipa revenirea celor de la Sepsi.

Lumini şi umbre în jocul liderului

Numai că elevele lui Zoran Mikes au ştiut profita de absenţa lui Williams şi au insistat inteligent în zona de sub panouri, acolo unde Watson şi Loyd au recuperat împreună 17 mingi, cele două marcând aproape jumătate din punctele trupei din Sfântu Gheorghe. Cum şi vedeta Prahalis a făcut un joc solid, Sepsi a revenit rapid în joc, iar la pauză era doar 38-37. Echilibrul s-a păstrat constant şi în sfertul trei, câştigat la limită de oaspete, dar Univ.Goldiş ICIM a rămas o echipă şi a făcut diferenţa în ultimele 10 minute.

Arbitrajul a ieşit la rampă

A fost nevoie de câteva execuţii de efect ale coşgeterei Cosby pentru deblocare, dar şi de câteva decizii de arbitraj acordate uşor împotriva adversarelor. Cu o Brosovszky din nou energică şi utilă pe ambele faze, echipa arădeană s-a apărat mai atent şi a gestionat bine ultimele minute, în care la rampă a ieşit şi admirabilul public arădean, prezent din nou în număr mare în Polivalentă. Finalul a consemnat o victorie grea şi muncită a ICIM-ului, scor 72-64 (25-14, 13-23, 15-17, 19-10), iar primul loc înainte de play-off este ca şi asigurat.

Americancele la timonă

Cosby 20 (1×3), Rhoads 16 (1×3), Milovanovic 11, Broomfield 9, Engelman 8 (2×3), Brosovszky 6 (2×3) şi Crăciun 2 au pus osul la o victorie importantă, care menţine Univ.Goldiş ICIM pe primul loc în Liga Naţională. La Sepsi s-au remarcat Prahalis 18 (1×3), Watson 18 şi Loyd 10, în timp ce restul punctelor au venit pe mâna jucătoarelor Bejtic 9 (1×3), Ivancevic 4, Dincă 3 (1×3) şi Mitov 2. (sportularadean.ro).

Facebook Comments