Atenționare de călătorie pentru Grecia. Ploi torenţiale, furtuni, vânt în rafale şi grindină

by Cristian Dobre

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, pentru următorul interval de timp, serviciul local de meteorologie a emis o prognoză de vreme nefavorabilă – ploi torenţiale, furtuni, vânt în rafale şi grindină.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis miercuri AGERPRES, zonele afectate sunt: sudul Mării IonicePeloponezestul Greciei CentraleInsulele Sporadecentrul şi nordul Insulei Eviavestul şi nordul Peninsulei AtticaThesalia.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106728879+302106744544 şi oficiului consular la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments