ASTRA RAIL ARAD NU A AVUT NICIO COMANDA DE PE PIATA INTERNA. CONTRACTELE EXTERNE SUNT DE ZECI DE MILIOANE DE EURO

by Florian Popa

Fulger Popescu, directorul de operaţiuni (COO) al producătorului de vagoane Astra Rail Industries din Arad, cu 2.500 de angajaţi şi afaceri de 135 mil. euro anul trecut, spune că „pe piaţa locală vindem numai fier vechi“.

„Comenzile nu vin din cauza stării infrastructurii, care nu poate rezista la sarcina de 22,5 tone/osie“, spune Popescu.

Lipsa de comenzi pe piaţa locală este cauzată de infrastructura deficitară, piaţa de transport feroviar fiind neglijată în România în ultimii 25 de ani.

În 2014, viteza medie la transportul călătorilor pe calea ferată era de 43 de kilometri/oră, în timp ce la trans­portul de marfă aceas­ta se situa la 21 de kilometri/oră.

Astra Rail Industries, companie construită de ger­ma­nul Thomas Manns, 39 de ani, pe structura fabricilor Astra Vagoane Arad, Meva şi Romvag Caracal, produce doar pentru export, iar anul trecut a câştigat clienţi din Marea Britanie, Franţa sau Austria.

Compania produce anual aproximativ 2.000 de vagoane de marfă care circulă pe căile ferate europene, ală­turi de aproximativ 5.000 de boghiuri, dintre care 4.000 sunt pentru consumul propriu şi peste 1.000 pentru diferiţi cli­enţi din Europa. În mod direct, exporturile sunt orien­tate către clienţi europeni, însă prin intermediul lor va­goa­nele româneşti ajung şi pe alte continente.

 

Sursa: zf.ro

Facebook Comments