Astăzi se afișează rezultatele finale la examenul de titularizare

by Dana B.

Rezultatele finale ale concursului de titularizare vor fi afișate marți la sediile inspectoratelor școlare județene, după ce peste 18% dintre candidați au contestat notele.

La examenul de titularizare de anul acesta, 45,73% dintre candidații prezenți la proba scrisă au obținut note peste 7 (notă necesară pentru angajarea pe perioadă nedeterminată). Totodată, 33,08% au luat note între 5,00 și 7,00, iar 21,19% — note sub 5.

3.804 (18,32%) dintre cei 20.763 de candidați au cerut recorectarea lucrării. Dintre aceștia, șase (0,16%) au luat note între 9,50 și 9,99 la proba scrisă, iar 312 (8,20%) — note între 7,00 și 9,49.

Cele mai multe contestații au fost depuse în județul Mehedinți — 26,55% și cele mai puține la Cluj — 13,52%.

Din promoția de absolvenți ai anului 2017, au fost 3.053 cu note la probă scrisă și 433 (14,18%) au ales să depună contestații.

Dintre aceștia, 24 (5,54%) sunt candidați cu note între 7,00 și 9,49 și 176 (40,65%) — cu note între 5,00 și 6,99. Au depus contestație și 233 (53,81%) dintre candidații cu note sub 5.

Pentru angajarea pe perioada nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi pentru angajare pe perioada nedeterminată, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioadă determinată.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments