Asociaţia Salvamarilor: Protejaţi viaţa copiilor dumneavoastră!

by Florian Popa

Potrivit reprezentanților Asociaţiei Profesionale a Salvamarilor din România: „o persoană care nu ştie înota şi care se află în apă peste înălţimea ei, se va îneca, nu în câteva minute, ci în maxim câteva zeci de secunde, iar după cinci minute petrecute sub apă, şansele de supravieţuire scad vertiginos”.

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente nefericite, pompierii militari arădeni recomandă părinților, bunicilor și tutorilor minorilor, respectarea următoarelor măsuri:

– Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în  cadă;

– Urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă şi nu vă întoarceţi nici măcar o clipă cu spatele la aceştia pentru că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;

– Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate  de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;

– Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;

– Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de  accidente;

– Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate ( râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: lacul Ghioroc,  balta Cărămidărie, apele Mureşului sau chiar în concediu la mare), iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.

Facebook Comments