ARADUL LUCRULUI BINE FACUT: ARTEZIANA DE LA POLIVALENTA FACE CONCURS CU PLOAIA

by Cosmin Mihuta

Cititorii noștri sunt mai vigilenți decât ai lor, ca să-i parafrazăm pe cei de la Academia Caţavencu. Joi seară, un cititor fidel al LiveArad.ro ne-a transmis pe adresa redacţiei o poză cu fântâna arteziană de la Polivalentă, care funcţiona bine merci, deşi afară ploua torenţial. Şi nu era vorba de o ploaie de vară, ca cei de la Primăria Arad să aibă scuza că ar fi venit de nicăieri şi n-au avut timp să oprească instalaţia artezienei. Nici vorbă, la Arad ploua de două zile continuu, mocăneşte, cum se spune, iar arteziana mergea tot cam de două zile, fără oprire. Că doar nu mergea pe banul economisit de Gheorghe Falcă pe când era un tânăr elev de dreapta la Brad.

Încă un exemplu al modului în care Primăria Arad cheltuie, cu mult dispreţ, banul public. După sistemul de irigaţii care udă asfaltul şi care funcţionează şi atunci când plouă, avem arteziana de la Polivalentă care încântă privirile arădenilor tot în timp ce plouă torenţial. Aradul lucrului bine făcut, ce să mai.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

 

Facebook Comments