Arădenii sunt chemaţi se semneze pentru ca Piaţa Catedralei să nu fie demolată!

by Paul Anghel

Mai mulţi arădeni au demarat, în urmă cu mai bine de o lună,  procedurile pentru ca Piaţa Catedralei să nu fie demolată, aşa cum îşi doresc Gheorghe Falcă şi PNL. Mai mulţi arădeni au iniţiat un proiect de hotărâre pentru ca actuala destinaţie de piaţă agroalimentară să fie păstrată.

Deşi cu o oarecare întârziere, Primăria Arad a transmis iniţiatorilor listele pentru semnături. Acum, aceştia se mobilizează şi solicită sprijin din partea arădenilor care îşi doresc ca piaţa să nu fie demolată.
“Listele pentru semnături au fost înmânate producătorilor şi comercianților din Piața Catedralei. Pentru ca aceasta să rămână în locul în care se află de mai bine de 100 de ani trebuie să ne mobilizăm cât mai multe persoane şi să semnăm. Haideți să le demonstrăm că suntem uniți şi că ne pasă de ceea ce se întâmplă cu oraşul nostru! Haideți să semnăm!”, se arată în îndemnul

Pentru ca această iniţiativă cetăţenească să ajungă proiect de hotărâre este necesar ca iniţiatorii să adune semnături egale cu 5% dintre cetăţenii arădeni cu drept de vot.

Gheorghe Falcă şi PNL au susţinut amplasarea Monumentului Marii Uniri în piaţa Catedralei, doar pentru a o demola. Cum PSD şi ALDE au fost de partea comercianţilor şi a arădenilor care au solicitat ca această piaţă să nu fie demolată, proiectul a fost respins.

Tot PSD şi ALDE au depus în Consiliul Local Muncipal un proiect de hotărâre pentru ca destinaţia pieţei Catedralei să nu se modifice, însă PNL s-a opus acestei idei.

Acum, comerciabţii, producătorii şi arădenii care îşi fac cumpărăturile de aici încearcă o nouă metodă pentru a opri demolarea Pieţei Catedralei. Cei care doresc să smneze pe aceste liste o pot face la producătorii şi comercianţii din piaţă.

Facebook Comments