Aplaudacii PNL plătiți din bani publici, scoși în stradă s-o înjure pe Viorica Dăncilă

by Florian Popa

Zeci de liberali plătiți din bani publici, angajați ai CJA, Primăriei Arad sau ai societăților subordonate, au fost scoși de șefii PNL Arad în stradă, în timpul orelor de serviciu, pentru a scanda împotriva premierului Viorica Dăncilă, aflată vineri într-o vizită la Arad.

Culmea ironiei, aplaudacii celei mai corupte filiale PNL din țară au scandat „Hoții!”, probabil cu referire la numeroșii membri ai PNL Arad care au fost condamnați în ultimii ani pentru fapte de corupție, de la fostul președinte CJA Nicolae Ioțcu, la foștii primari ai comunelor Șicula, Covăsânț sau Almaș.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Arad, că „progresul într-un judeţ nu se face nici cu jigniri, nici cu ţipete” şi a afirmat că „dacă vrei să faci lucruri bune, vii cu proiecte”.
„Nici mie nici colegilor mei nu ne este teamă, nu avem niciun fel de probleme să venim la Arad, la Timişoara sau în alte judeţe. Nu ne sperie nici ţipetele, nici jignirile, pentru că progresul într-un judeţ nu se face nici cu jigniri, nici cu ţipete. Într-un judeţ, dacă vrei să faci lucruri bune, vii cu proiecte, cu obiective şi le pui în practică. Eu vedeam aici un pol al civilizaţiei (…), iar ceea ce se întâmplă acum – câţiva cetăţeni vin şi jignesc – nu cred că caracterizează această zonă, nu caracterizează Aradul. Cred că este mult mai important să nu punem accentul pe dezbinare, pe jigniri, ci să avem o listă de proiecte. Dar cei care nu au proiecte încearcă să ascundă aceste lucruri şi vin cu jigniri, cu dezbinare, cu lucruri urâte”, a precizat premierul, pentru agerpres.ro.
Viorica Dăncilă s-a declarat „siderată şi uimită de modul în care unii înţeleg să acţioneze, crezând că vor câştiga inima românilor”.

 

Foto: facebook (Silviu Dascăl)

Facebook Comments