Apicultorii arădeni: 30 la sută dintre albine mor din cauza poluării chimice

by Florian Popa

Apicultorii arădeni spun că anul 2018 a fost unul pe creştere privind producţia de miere, datorită condiţiilor meteo mai puţin defavorabile decât în cei cinci ani anteriori, însă reclamă o mortalitate foarte mare, de peste 30 la sută, a populaţiei de albine, din cauza poluării chimice, fiind vorba în special de substanţe folosite în agricultura intensivă, conform agerpres.ro.
Vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Arad, Ovidiu Hatcu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că în 2018 producţia medie de miere a fost dublă faţă de ultimii cinci ani anteriori, respectiv de aproximativ 10 kilograme pe familie de albine (stup), faţă de cinci kilograme în perioada 2013-2017.
„Anul 2018 a fost unul de revenire pentru apicultori, însă doar pentru că au fost condiţii meteo mai puţin dăunătoare plantelor decât în anii anteriori, când din cauza secetei şi a temperaturilor extreme plantele nu au secretat suficient nectar. Anul 2016 a fost cel mai slab din ultimii 50 din punct de vedere al producţiei”, a spus Hatcu.
Conform sursei citate, „problema majoră care se menţine este poluarea chimică, cea care ucide cel puţin o treime din populaţia de albine în fiecare an”.
„Populaţia de albine lucrătoare este redusă an de an de mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind condiţiile meteo extreme şi folosirea pesticidelor. În ultimii ani, culturile sunt tratate chimic începând cu sămânţa, iar apoi aerian cu substanţe foarte dăunătoare albinelor. România, Bulgaria şi Ungaria sunt, în continuare, singurele ţări UE care au derogare pentru folosirea substanţelor din grupa neonicotinoidelor. Răspunsul primit de noi de la oficialii UE a fost acela că România a solicitat această derogare, însă sigur nu au făcut-o apicultorii, ci este vorba de agricultori. Noi insistăm că ar trebuie permisă doar folosirea substanţelor ecologice, chiar dacă sunt mai scumpe’, a mai spus vicepreşedintele ACA Arad.
Din cauza pierderilor de albine lucrătoare, producătorii de miere spun că au doar o treime din producţia care ar face această activitate profitabilă.

Facebook Comments