Anul lui Cosmin Krupla: “Foarte mulţumit de rezultate, dar mă aşteptam la medalii”

by Rusu Flavius

Marea surpriză a acestui an în sportul arădean de mare performanţă, nu însă şi pentru antrenorul Adrian Jigău, care îi ştia calităţile şi potenţialul, este tânărul şi talentatul halterofil al CSM Arad, Cosmin Krupla. Triplu medaliat mondial la U17 (juniori II), categoria 49 de kilograme şi triplu medaliat european la aceeaşi categorie de vârstă, dar la 55 de kilograme, Krupla a fost desemnat, aseară, la Gala Sportului, cel mai bun sportiv arădean al acestui an, împărţind primul loc cu colega sa de club, Daniela Dodean. Vizibil emoţionat la cei 16 ani ai săi, sportivul de la CS Municipal a declarat: “Sunt foarte mulţumit de rezultate, chiar mă aşteptam să iau şase medalii, la Europene şi Mondiale, pentru că ştiam ce am lucrat şi ce pot să fac. Am schimbat şi categoria de greutate, dar m-am descurcat bine. La Mondiale a fost evident, ceva mai greu, concurenţa mai puternică. Ţin să le mulţumesc antrenorilor mei şi tuturor celor care m-au susţinut, dar şi Federaţiei Române de Haltere”!

Următoarea ţintă: Mondialele din martie 2020!

Modest şi muncitor, precum un halterofil care a început de jos sportul de performanţă, Cosmin Krupla speră să aducă medalii mondiale pentru CSM Arad şi la Mondialele de anul viitor: “Nu mi-am făcut încă planuri pentru viitor, dar e clar că îmi doresc rezultate la fel de bune la Mondialele din luna martie 2020. Voi concura la aceeaşi greutate, sper să cuceresc şi alte medalii, important e să muncesc la fel de bine”.

Facebook Comments