ANSVSA anunță prelungirea perioadei de tranziție pentru exportul de miere în China

by Dana B.

România a obținut prelungirea perioadei de tranziție pentru exportul de miere în China, în condițiile în care protocolul actual s-ar fi încheiat în luna iulie a acestui an, iar negocierile pentru exportul de lucernă și cel de carne de pasăre au avansat considerabil cu partea chineză, a anunțat joi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

O delegație a ANSVSA, condusă de președintele instituției, Geronimo Brănescu, a participat la cea de a doua ediție a „Conferinței pentru controlul calității, inspecției și carantinei”, desfășurată la Ningbo în Republica Populară Chineză.

Unul dintre punctele centrale ale evenimentului a fost concretizarea discuțiilor bilaterale purtate cu oficiali ai Administrației Generale pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei (AQSIQ) prin semnarea de către președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu și de către Vice Ministrul LI Yuanping, a Protocolului tehnic pentru exportul de material seminal bovin.

„Un progres notabil a fost înregistrat în ceea ce privește mierea, în sensul în care s-a obținut prelungirea perioadei de tranziție pentru export (care s-ar fi încheiat în luna iulie a acestui an) până la perfectarea formalităților prealabile semnării unui protocol. De asemenea, negocierile privind alte teme de interes, cum sunt exportul de lucernă și cel de carne de pasăre au avansat considerabil”, se arată în comunicatul ANSVSA.

În ceea ce privește lucerna, au fost agreate de partea chineză condițiile sanitare veterinare pentru export, iar pentru carnea de pasăre a fost transmis chestionarul solicitat de partea chineză, urmând ca după evaluarea acestuia, o misiune de evaluare a specialiștilor AQSIQ să viziteze România, pentru a verifica și aproba unitățile care doresc să exporte.

De asemenea, în cadrul ceremoniei de lansare a Platformei informatice pentru zona pilot de cooperare și facilitare a comerțului dintre Republica Populară Chineză și țările Europei Centrale și de Est, România, prin președintele ANSVSA, a fost invitată să participe la activarea oficială a Platformei, în semn de considerație pentru țara noastră, care este membru fondator al „Grupului 16 + 1”.

„Îmbunătățirea mecanismelor de coordonare vamale și de carantină, dezvoltarea comerțului electronic transfrontalier, sunt factori care vor impulsiona dezvoltarea relațiilor de export — import pe această rută comercială. Este o oportunitate pentru țara noastră, iar ANSVSA va face toate eforturile ncesare pentru a valorifica această conjunctură favorabilă”, a declarat Geronimo Brănescu, președintele ANSVSA.

„Grupul 16 +1” este un mecanism de cooperare dintre Republica Populară Chineză și 16 țări din Europa Centrală și de Est (dintre care 11 sunt membri ai UE), lansat de partea chineză în 2011, cu obiectivul de a impulsiona colaborarea în diverse domenii, precum: economia, comerțul, investițiile, cultura, educația, turismul ș.a., cu rezultate benefice asupra intensificării interacțiunii economice dintre cele două zone.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments