ANI: FIRMA FOSTULUI SEF AL CNADNR, SUBCONSULTANT PENTRU AUTOSTRADA ARAD-TIMIŞOARA

by Cosmin Mihuta

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire de către MIRCEA POP, fost director general în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, MIRCEA POP a semnat Actul adițional nr. 10/31.01.2013 având ca obiect ‘extinderea cu 29 luni a  contractului de consultanță pentru furnizarea serviciilor de proiectare și supervizare a lucrărilor de construcție a autostrăzii Arad-Timișoara-Lugoj și a Variantei de ocolire Arad’. De asemenea, actul adițional semnat de acesta a vizat suplimentarea activității personalului Consultantului precum și suplimentarea valorii contractului cu suma de 1.956.182,65 Eur, fără TVA (de la 10.227.694 Eur, fără TVA la 12.183.876,65 Eur, fără TVA), în condițiile în care S.C. DP Consult S.A. (societate comercială în cadrul căreia MIRCEA POP a deținut  calitatea de acționar majoritar), avea calitatea de subconsultant pentru Autostrada Arad-Timișoara și Varianta de ocolire Arad.

MIRCEA POP a deținut în perioada 25 martie 2011-14 iunie 2012 calitatea de acționar majoritar al S.C. DP Consult S.A. și a obținut în anul 2012 venituri din dividende de la această societate, în valoare de 1.343.222 Lei.

Deși la data de 14 iunie 2012 a cesionat acțiunile pe care le deținea la S.C. DP Consult S.A., în perioada deținerii funcției de director general în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, acesta avea obligația de a nu participa la luarea unei decizii care să producă direct sau indirect un folos patrimonial pentru S.C. DP Consult S.A.

Conform dispozițiilor art. 301 din Codul Penal al României, ‘Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică’.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Facebook Comments