Angelina Jolie și Brad Pitt amână divorțul

by Dana B.

Angelina Jolie și Brad Pitt ar putea să se împace. Cuplul ar fi decis să amâne procedura de divorț, potrivit unui apropiat al cuplului. Angelina Jolie și Brad Pitt au surprins pe toată lumea, în luna septembrie a anului trecut, când au anunțat că divorțează. Actrița a depus actele în acest sens, iar apoi s-a mutat împreună cu cei șase copii au cuplului într-o altă vilă. Se pare că cei doi ar putea să mai aibă o șansă să se împace.

„Procedura de divorț a fost sistată. Nu au făcut nimic ca aceasta să meargă mai departe de câteva luni și nimeni nu crede că va face”, a spus o sursă apropiată de cuplul, pentru Us Weekly.

Potrivit publicației citate, Brad Pitt a renunțat la băutură, așa cum își dorea Angelina Jolie, iar acest lucru ar putea să o facă pe actriță să îi mai acorde acestuia o șansă.

„Nu a mai băut alcool pentru a încerca să o recâștige. Știa că avea o problemă de care trebuie să aibă grijă, iar asta a fost tot ce și-a dorit ea”, a mai spus sursa. Astfel, Angelina ar putea să îl primească din nou pe Brad Pitt în viața ei, dacă acesta „va arăta că este determinat să crească o familie”.

Recent, Angelina Jolie a vorbit despre perioada prin care a trecut după ce a decis să intenteze divorț. „Încă ținem unul la celălalt, ne pasă de familia noastră”, a declarat actrița, într-un interviu acordat Vanity Fair, mărturisind că a fost  „cea mai dificilă perioadă”.

În luna mai, Brad Pitt a vorbit despre schimbările din viața sa, spunând că a participat la ședințe de consiliere psihologică.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments