Angela Similea plănuiește un spectacol grandios în România

by Cristian Dobre

După ce s-a confesat apropiaților că vrea să pună punct carierei, Angela Similea a fost convinsă să iasă din nou la rampă. Marius Țeicu a adus-o în țară din America, la lansarea unor albume de șlagăre, iar la eveniment, marea doamnă a muzicii ușoare a făcut un anunț neașteptat: plănuiește un spectacol grandios.
Artista – care de câțiva ani stă mai mult în SUA, cu fiul și nepoții ei, și doar sporadic e în România – a fost vedeta unei duble lansări miercuri, la magazinul Muzica din București: două CD-uri, ”Trăiesc” și ”Să ne reamintim”, dedicate vocii sale și muzicii lui Marius Țeicu, cu care Angela Similea a format un duet foarte îndrăgit în anii ʼ70- ʼ80. Un exemplu de eleganță, Angela Similea, 72 de ani, a primit și Disc de Aur, cu această ocazie, iar în discursul său a ținut să puncteze că nu-și va părăsi niciodată țara natală, nu definitiv.
”Niciodată n-am avut vreun astfel de gând, n-am avut intenția de a-mi părăsi țara. Umblu mult prin lumea largă, însă nu mi-am strămutat originea, așa cum se zvonește, a spus artista, explicând apoi de ce e văzută foarte rar la evenimente: ”Nu e felul meu să mă expun public, să accept orice afișare. Am avut nevoie de mine în viața mea și de aceea stau deoparte. Nu sunt izolată, stau într-un loc frumos și luminat, cu multă liniște și pace, de unde am acceptat să ies, căci nu-l pot refuza pe Marius Țeicu, căruia îi multumesc pentru încredere. A avut tenacitatea de a readuce slagărul, căci piesele relansate astăzi sunt la fel de proaspete ca acum 40 de ani, când mi-a încredințat prima melodie”. Angela Similea, care în 1970 a câștigat trofeul Cerbul de Argint la Festivalul Cerbul de Aur, a dezvăluit la dubla lansare ce proiect important are în pregătire pentru 2020. ”Pentru oamenii care iubesc muzica ușoară românească plănuiesc pentru anul viitor un concert de anvergură, un spectacol mare”, a declarat artista.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments