ANCA TURCASIU, PRIMA REACTIE DUPA ,,DIVORTUL“ APARUT IN PRESA

by Paula Craciun

Anca Ţurcaşiu rămâne cu picioarele pe pământ după speculaţiile potrivit cărora s-ar fi despărţit de soţul ei, medicul Cristian Georgescu. Cântăreaţa a povestit ce reacţie au stârnit materialele cu pricina printre apropiaţii ei.

Anca Ţurcaşiu nu se gândeşte la divorţ şi este cum nu se poate mai fericită în braţe soţului ei. Vedeta a vorbit despre reacţiile pe care le-au provocat zvonurile: „Cristi a fost iniţial amuzat – el e mai de­taşat. Dar când a realizat enormitatea situaţiei şi faptul că eu sufăr a intrat în panică. Niciodată nu am mai fost atât de hărţuită de presă”.

Întrebată de ce totul a luat asemenea amploare, artista a punctat pentru okmagazine.ro: „Pentru că sunt o persoană care nu apare, care constituie un subiect foarte interesant doar dacă se întâmplă ceva negativ. Altfel, nu interesează pe nimeni viaţa mea profesională, nu scrie ni­meni că muncesc de dimineaţa până seara pentru nu ştiu ce premieră, că am turneu cu un spec­tacol, că muncesc cu 500 de copii, că în fiecare sâmbătă cânt la evenimente cu Petre Geambaşu patru programe de câte o oră, că mă pregătesc în permanenţă pentru castinguri şi pentru roluri, că sunt un om viu, vesel, ocupat..”

Cât despre eventualitatea unui divorţ, Anca a declarat: „E cel mai uşor să renunţi! Munca e să mergi mai departe şi să-l determini pe cel de lângă tine să înţeleagă că, din iubirea aia de la început, când v-aţi unit şi aţi pornit la drum, aţi făcut un copil, o familie, aţi creat un nucleu şi e păcat să-l rupi. E o prostie să te cerţi, să te urăşti, să te înşeli..“. (libertatea.ro)

 

Facebook Comments