ANAF A PRIMIT PESTE 1.000 DE RECLAMATII DE LA CETATENI PRIVIND BONURILE FISCALE

by Paula Craciun

Odată cu demararea campaniei Antifraudei împotriva comercianţilor care nu respectă legislaţia caselor de marcat, a fost deschisă o linie telefonică pentru semnalarea neregulilor. În martie, 1.034 de persoane au sunat la TelVerde ANAF, 780 dintre acestea fiind conforme, potrivit datelor ANAF. Cele mai multe apeluri au fost în Capitală.

„În intervalul 01.03.2015 – 01.04.2015 s-au înregistrat 1034 apeluri pentru semnalarea refuzului emiterii bonurilor fiscale, din care 780 apeluri conforme şi 254 apeluri neconforme. Cele mai multe sesizări, în proporţie de 26% din totalul apelurilor conforme, au fost alocate Direcţiei regionale antifraudă  Bucureşti, iar cele mai puţine, în proporţie de 6%, au fost transmise către Direcţia regională antifraudă Sibiu”, informează ANAF.

TelVerde 0800800085-ANAF a fost inaugurat la 1 martie.

„Sesizările conforme au ca obiect în principal, refuzul de eliberare a bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, emiterea acestora doar la cererea expresă a clientului, încălcarea obligaţiei legale de a afişa anunţul detaliat de atenţionare a clienţilor cu privire la emiterea bonurilor fiscale sau lipsa dotării cu aparate de marcat electronice fiscale”, precizează sursa citată.

Sursa: capital.ro

Facebook Comments