AMEFA are dublă cu Rapid, în Superliga de polo

by Rusu Flavius

AMEFA are, în weekend, etapă dublă în Superliga Națională de polo, în cadrul grupei valorice 5-8. Învingători în prima rundă în fața Politehnicii Cluj, poloiștii arădeni au parte de un adversar ceva mai dificil, Rapid București, una din principalele adversare la ocuparea locul cinci.

Meciurile sunt programate la noul bazin din Subcetate, sâmbătă, ora 18 și duminică, ora 10, cu intrare liberă. „Ne așteaptă două confruntări grele, pentru că Rapid și Sportul sunt principalele adversare la locul 5. Nu avem probleme de lot și așteptăm cu încredere dubla.

Ne-am acomodat bine la noul bazin, care arată ok. Așteptăm publicul în număr cât mai mare”, ne-a declarat antrenorul echipei arădene, Cristian Cosma.

 

Facebook Comments