AM TRAIT S-O VEDEM SI P-ASTA: FALCA SI CALIMENTE UNUL LANGA CELALALT LA O INTRUNIRE POLITICA

by Sida Voicu

Conducerea PDL Arad s-a reunit la Socodor, comună condusă de mulţi ani de primarul PNL Ioan Jura. La întrunirea despre rezultatele de la europarlamentare şi pregătirea pentru alegerile prezidenţiale au participat şi reprezentanţi ai (încă) PNL Arad, în frunte cu deputatul Mihăiţă Calimente alături de primarul de Socodor şi alţi primari. Iată aşadar că se poate: politicienii arădeni pot trece peste ani de zile de conflicte şi vorbe grele dacă aşa le dictează interesul.  Gheorghe Falcă şi Mihăiţă Calimente au fost prezenţi la aceeaşi întrunire electorală unde teoretic au trebuit să treacă drept o echipă pe când nu cu multă vreme în urmă, iată ce ziceau unul despre celălalt:

 

Calimente despre Falcă privind solicitarea ultimului de sprijin pentru investiţii:   „Ca să vedeţi cât de serios e domnul Falcă, vă spun că numai pentru municipiul Arad a solicitat peste 100 de milioane de lei, eu zic așa ca să facă mișto, fără să includă pasajele, pe care le-a trecut la urmă. Păi dacă s-ar aloca fiecărui  judeţ o asemenea sumă ar depăşi bugetul pe 2014”

Calimente despre Falcă în 2011: „Nu am dovezi clare, dar eu sunt de părere că și Falcă este implicat în traficul de țigări de la Deta. Să nu uităm faptul că mai mulți șefi de frontieră au fost mutați de la Arad la Timișoara, iar ulterior au fost acuzați în dosarul de luare de mită. Oare cine a făcut presiuni politice ca acei oameni să fie mutați la Timișoara, nu Gheorghe Falcă? Aștept și o reacție din partea chestorului Liviu Popa, în care am încredere și eu sper să rezolve acest caz.

Schimb replici Calimente-Falcă după alegerile parţiale pentru un mandat de deputat în judeţul Hunedoara, zona Haţeg, câştigat de liberala Mariana Câmpeanupnl pd socodor 2. Anul 2010:

Calimente:„Campania PD-ului a fost condusă de Gheorghe Falcă, din discuţiile cu colegii mei din Hunedoara am înţeles că implicarea a fost totală. M-au rugat să-i mulţumesc pentru că a reuşit într-un fel să ridice nivelul de trai al locuitorilor din zonă prin mita electorală pe care a dat-o: 1500 de purcei, alimente, lemne, tot ce se poate da, cu tot ce poate fi cumpărat un vot. PDL nu a avut oameni şi a fost nevoit să rupă un primar de-al nostru şi să convingă alt primar să candideze pentru a mai rupe voturi de la noi”. „Rezultatul de la Hunedoara trebuie să fie pentru arădeni o lecţie. Falcă a reuşit cu aceleaşi metode să domine şi Aradul, dar la Hunedoara de unde este nu i-a reuşit. S-a dovedit că nimeni nu este profet în ţara lui, sperăm ca peste un an jumate să nu-i mai iasă nici la Arad”

Falcă: „Noi, în Arad, ştim câte prune are în straiţă Mihăiţă Calimente. El este o mare personalitate a Aradului, cu multe realizări în municipiu şi în judeţ. Atât de mari încât nici liberalii nu l-au mai ales preşedinte deşi a fost impus de mai multe ori de Crin Antonescu. De aceea constatăm şi azi că minciuna e cea mai mare calitate a dumnealui”

Acestea sunt numai câteva afirmaţii făcute de-a lungul vremii însă ele sunt mult mai multe şi mai variate.

Facebook Comments