ALO, DOMNU’ TOLEA ? VIN FONDURI DE LA MINISTERUL DEZVOLTARII. POATE RATATI DIN NOU ARAD-FELNAC

by Cosmin Mihuta

Vești bune de la Ministerul Dezvoltării, care primește la rectificarea bugetară o sumă imensă, de 754,4 milioane lei, bani care vor merge, în cea mai mare parte, către Programul Național de Dezvoltare Locală. Nu mai puțin de 736 de milioane de lei vor fi direcționați către PNDL (OG 28), la care se adaugă alte 263,25 milioane lei asigurate prin redistribuire din bugetul propriu. Așadar, un total de un miliard de lei vor merge către județe, pentru proiecte de dezvoltare locală.

Acum rămâne ca primarii și președinții de Consilii județene să-și facă temele, să trimită solicitări și să primească banii. Sperăm ca interimarul Adrian Țolea de la Consiliul județean Arad să se pună pe lucru, să lase demagogia și gargara politică deoparte și să aducă bani pentru drumul Arad- Felnac. De data aceasta interimarul nu mai are nicio scuză, fiindcă, iată, l-am anunțat din timp de împărțirea fondurilor, de care suntem convinși că nu știa, fiindcă Ministerul Dezvoltării e mai nou un subiect străin în CJA.

Sperăm să nu ne trezim din nou cu povești vânătorești din partea interimarului, cum am avut în urmă cu două luni, când probabil abia aflase că există PNDL și nici nu va mai trimite solicitarea în aceeași zi în care este dat ordinul prin care se împart banii. Dacă nici de această dată nu obține bani pentru drumul Arad – Felnac, interimarul Țolea nu are altă soluție decât demisia, fiindcă prezența sa în fruntea CJA ar aduce grave prejudicii județului Arad.

 

Facebook Comments