Alicia Keys va fi gazda celei de-a 61-a ediții a premiilor Grammy

by Cristian Dobre

Alicia Keys va fi gazda celei de-a 61-a ediții a premiilor Grammy, organizate pe 10 februarie în Los Angeles, SUA, au anunțat Recording Academy pe contul de Twitter al galei.

„Este oficial! Alicia Keys, câştigătoare a 15 premii Grammy, va găzdui cea de-a 61-a ediţie a galei de decernare a premiilor Grammy şi va deţine pentru prima dată titulatura de ‘maestru de ceremonii’ al celei mai importante seri din industria muzicală”, este mesajul prin care se anunță alegerea artistei pentru poziția de gazdă a evenimentului. Va fi prima dată în ultimii 14 ani, când o femeie va deţine titulatura de prezentatoare principală a acestei gale anuale. Predecesoarea sa a fost în anul 2005, când gazda a fost actriţa Queen Latifah.
„Voi prezenta Grammy-ul din 2019. Sunt foarte încântată”, a transmis cântăreața de pop-R&B care este şi o excelentă pianistă, cu pregătire în muzica clasică.



„Ştiu cum te simţi când te afli pe acea scenă. Sunt recunoscătoare pentru faptul că voi putea să aduc publicului acea lumină, acea energie. Sunt încântată, mă simt foarte bine în legătură cu asta. Am sentimentul că este oportunitatea perfectă pentru a da înapoi acea lumină, în special tuturor femeilor tinere nominalizate în acest an. Pentru mine, se simte ca o vibraţie între surori”, a declarat Keys într-un mesaj video publicat pe Instagram. În ultimii doi ani, galele Grammy Awards au fost prezentate de actorul britanic James Corden. Cea de-a 61-a ediţie a galei Grammy Awards va avea loc pe 10 februarie la Staples Center din Los Angeles.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments