Alex Pop: ”Îmi place UTA, sunt fericit că am ajuns aici”

by Sorin Haut

Ofensiva roș-albă a fost animată, în primul amical al verii, de Alexandru Pop. Fotbalistul care a împlinit 25 de ani pe 21 iunie vine de la Dacia Unirea Brăila, al cărei golgeter (13 goluri) a fost în stagiunea recent încheiată.

Pop a debutat cu un gol meritat, mai ales după efort depusese în ciocnirea cu Bekescsaba. ”Am întâlnit un adversar puternic. Eu zic că a fost un meci bun, chiar am muncit și meritam să câștigăm, dar așa a fost să fie”, a rezumat atacantul confruntarea de pe ”Banatul”. Pop a avut chiar ocazia dublei în minutul 89, însă a nimerit bara.

Bornele sale anterioare sunt Sănătatea Cluj, Gloria Bistrița și Dunărea Călărași. Iar ”cu Brăila am avut un an mai bun decât mă așteptăm. Le mulțumesc lui Adrian Iencsi și Mircea Maier, au fost ”motoarele” din spatele meu, m-au ajutat foarte mult să ajung la o echipă cu tradiție, pe care toată lumea o cunoaște. Când spui UTA, spui mult în fotbalul românesc. Sunt foarte fericit că am ajuns aici și sper să îmi fac treaba cât pot de bine”, mărturisește Pop, fost coechipier, în trecut, cu Marius Curtuiuș: ”Am fost colegi la Gloria Bistrița, e un băiat fenomenal. Mi-ar fi plăcut să fim colegi din nou, dar așa a fost să fie. Sper să fac mai mult decât a făcut el aici!”

”Avem o echipă foarte tânără, cu un Manea care ne poate ajuta pe toți cei mai tineri. Sper să îi pot ajuta și eu, acum nu mai sunt chiar un copil. Îmi place UTA, îmi place ce văd aici, sper să iasă bine. Abia am așteptat un public cum știu că e la Arad, îmi doresc să fiu aplaudat, de ce nu? Niciodată nu îmi propun un anumit număr de goluri, dar sigur că îmi doresc să înscriu cât mai mult și sper să câștigăm cât mai multe meciuri”, încheie Alex Pop. (uta-arad.ro)

Facebook Comments