ALERTA IN LOTUL COASTEI DE FILDES INAINTE DE CUPA MONDIALA: KOLO TOURE SUFERA DE MALARIE!

by Sorin Haut

Veste teribilă pentru veteranul ivorian Kolo Toure, cu aproximativ două săptămâni înainte de startul Campionatului Mondial. Fotbalistul de 33 de ani al lui Liverpool a fost diagnosticat cu malarie şi sunt şanse ca el să rateze primul meci al naţionalei africane, contra Japoniei. Fundaşul ar fi contractat virusul în timpul unei vizite la Abidjan, capitala şi cel mai important oraş din Coasta de Fildeş.

„Kolo se află la repaus acum şi nu va juca în meciul amical cu Bosnia (n.r. pierdut cu 1-2), dar va reveni la antrenamente în săptămâna următoare”, a dat informaţii despre starea fotbalistului medicul echipei naţionale a Coastei de Fildeş.

Problema lui Kolo Toure nu este singura cu care se confruntă africanii înainte de Mondial. Starul Yaya Toure urmează un program de recuperare după intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o la o clinică din Qatar, dar trage puternic pentru a fi pe teren la debutul competiţiei.

În schimb, Drogba s-a recuperat după accidentare şi a fost pe teren în amicalul cu Bosnia. El a marcat şi singurul gol al Coastei de Fildeş.

Coasta de Fildeş debutează la Campionatul Mondial pe 15 iunie, contra Japoniei, meci care se va disputa pe Itaipava Arena, din Pernambuco.

Sursă: prosport.ro

Facebook Comments