Al Bano, internat de urgență în spital

by Dana B.

Cântărețul italian Al Bano Carrisi a fost spitalizat într-un centru din sudul Italiei, după ce a suferit o ischemie ușoară. El va rămâne sub supraveghere medicală câteva zile, informează luni mass-media din Italia, conform EFE.

Al Bano, în vârstă de 73 de ani, a fost internat duminică de urgență în spitalul Policlinico din orașul italian Bari, regiunea Apulia (sud), iar luni a fost dus la spitalul Vito Fazzi din Lecce, în aceeași regiune.

Mai precis, artistul se află într-o unitate specializată în tratarea accidentelor vasculare cerebrale la departamentul de neurologie unde va rămâne cel puțin trei zile sub supravegherea personalului medical, conform acelorași surse.

Al Bano a fost operat în decembrie anul trecut după ce a suferit două infarcte în timp ce făcea repetiții pentru concertul de Crăciun, la Auditorium Conciliazione din Roma, în apropiere de piața Sf. Petru din centrul Vaticanului.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments