Ai eșuat de trei ori în încercarea de a obține definitivatul? Poți continua, contra cost

by Dana B.

Executivul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, că profesorii care nu au reuşit după trei încercări succesive să obţină definitivatul să o poată face în continuare, contra cost.

„În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, (…) venim în întâmpinarea unui segment foarte important de (…) profesori, care ne-au semnalat faptul că, în momentul de faţă, modul în care este organizat definitivatul împiedică pe unii dintre aceştia să-şi dezvolte o carieră. În esenţă, până acum un candidat putea să susţină doar de maxim trei ori examenul de definitivat. Prin măsura pe care am adoptat-o astăzi dăm posibilitatea celor care nu au reuşit după trei încercări succesive să obţină definitivatul să continue să îşi dezvolte cariera lor profesională într-o a patra încercare sau în mai multe încercări dar cu condiţia ca după cea de-a treia încercare nereuşită să intervină o perioadă de cel puţin un an în care să facă o practică pedagogică la clasă. Adică nu poate să treacă direct să susţină o a patra probă de examen, dacă nu a făcut această practică pedagogică. De asemenea, de la cea de-a patra încercare este nevoie să se plătească şi o taxă care va fi fixată de Ministerul Educaţiei”, a spus Dumitru într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, pentru candidaţii cadre didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi au ocupat un post didactic vacant, prin concurs naţional, directorul unităţii de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe o perioadă de cel mult un an şcolar. În situaţia în care aceştia promovează în termen de cel mult 6 ani de la ocuparea postului didactic vacant, prin concurs naţional, examenul pentru definitivarea în învăţământ, consiliul de administraţie modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.

Actul normativ aprobat joi reglementează şi forma de echivalare a gradului didactic I pentru personalul didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul ştiinţelor educaţiei şi care îndeplineşte cumulativ condiţiile de formare iniţială şi condiţiile de vechime la catedră, de minimum 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ.

Ordonanţa de urgenţă mai stipulează că învăţământul special integrat se organizează în învăţământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preşcolar şi elev cu dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale în grupe, clase sau formaţiuni de studiu în învăţământul de masă. Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin lege şi se stabileşte în funcţie de nevoile individuale, de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin de ministru. Prin excepţie, în învăţământul de masă se pot organiza grupe/clase speciale cu elevi cu dizabilităţi, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean/ISMB, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.

În învăţământul superior o modificare importantă vizează funcţionarea şcolilor doctorale. În acest sens, ordonanţa prevede acreditarea temporară a şcolilor doctorale, pentru anul 2016-2017, până la aprobarea noii metodologii de evaluare externă şi derularea evaluărilor externe necesare acreditării şcolilor doctorale, astfel încât acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale şi să poată emite diplome şi titluri universitare recunoscute de către MENCS. Se modifică, de asemenea, condiţiile pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor universitar, înlocuindu-se criteriul deţinerii atestatului de abilitare cu cel al deţinerii calităţii de conducător de doctorat. Noua reglementare referitoare la ocuparea funcţiei de profesor universitar se aplică începând cu anul universitar 2017-2018.

În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice colaborează cu Consiliul Naţional al Rectorilor sau alte structuri asociative ale universităţilor, cu autorităţi şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector învăţământ superior şi cercetare, precum şi cu federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional. Reprezentanţii acestor structuri sunt parteneri de dialog social.

De asemenea, actul normativ prevede că angajarea pentru participarea la un proiect de cercetare câştigat în urma unei competiţii naţionale şi/sau internaţionale se poate face pe perioadă determinată, fără parcurgerea altor formalităţi prealabile, prin încheierea unui contract individual de muncă pentru personalul nominalizat în listele de personal ca membri în echipa proiectului.

Ordonanţa reglementează şi câteva aspecte care vizează funcţionarea sistemului naţional de asigurare a calităţii, aducând modificări Ordonanţei de urgenţă nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Astfel, universităţile care, în urma evaluării instituţionale, nu îndeplinesc standardele de calitate, vor depune un dosar prin care solicită o nouă evaluare în termen de doi ani de la data primei evaluări. În plus, universităţile care nu îndeplinesc standardele de calitate, în cadrul a două evaluări instituţionale consecutive, vor intra în proces de lichidare. De asemenea, se clarifică prevederile aplicabile neîndeplinirii standardelor de calitate la nivelul programelor de studii universitare de licenţă/domeniilor masterale.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments