Aglomerație mare în trenurile care pleacă din Arad spre mare

by Dana B.

Pregătiri pe ultima sută de metri pe litoral și în stațiunile montane pentru minivacanța de 1 mai. Deja trenurile spre mare sunt pline, iar drumurile spre munte încep să se aglomereze. Asta deși, trei din cinci români vor sta acasă în acest weekend prelungit, potrivit unui studiu. 

În Gara de Nord este a aglomerație de la primele ore ale dimineții. Nu a mai rămas niciun loc în trenurile care duc spre mare. Pentru că situația era de așteptat, CFR a anunțat încă de zilele trecute că a suplimentat cu 8000 de locuri trenurile care merg spre mare. Însă și acestea s-au dovedit a fi prea puține. În această dimineață vagoanele au fost arhipline și s-au mai vândut doar locuri în picioare.

Reprezentanții CFR au precizat că în funcție de cum decurge această zi, trenurile spre litoral ar putea fi suplimentate și în zilele următoare. Extrem de aglomerate sunt și trenurile care leagă celelalte orașe de litoral, precum Iașiul și Aradul.

Iar cine nu merge cu trenul la mare, este de așteptat să meargă cu mașina. Deocamdată se circulă în condiții normale pe A2 și pe Centura Capitalei, dar este de așteptat să se aglomereze în cursul zile de azi.

10.000 de turiști, așteptați în Vama Veche

Marea Neagră este locul preferat de tineri pentru scurta vacanţă. Vacanţa de 1 Mai va transforma Vama Veche într-un furnicar. Au fost rezervate aproape toate locurile de cazare, de la corturi până la hoteluri cu pretenţii. În mica stațiune sunt aşteptaţi 10.000 mii de turişti. Iar unii dintre ei deja au venit. Între timp, se fac ultimele pregătiri pentru primirea vamaioților.

Variantele de cazare în Vama Veche sunt pentru toate buzunarele. O noapte de cazare începe de la 20 lei la cort şi ajunge la 530 lei într-o cameră dublă la un hotel de 4 stele.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments