Afaceri cu fonduri APIA la Primăria Zădăreni. Cazul a ajuns pe masa procurorilor

by Florian Popa

La Primăria Zădăreni se petrec lucruri necurate. Cel puţin aşa se arată în două plângeri penale, depuse la Parchetul de pe lângă Judeăctoria Arad, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Cele două plângeri s-au transformat în două dosare penale, cu numărul 2956/P/2016 şi 3420/P/2016. Ce se arată, concret, în două plângeri penale.

Societatea SC Halaţ SRL, administrată de Mihai Viorel Halaț, susține că a fost prejudiciată de Primăria Zădăreni, prin faptul că aceasta din urmă a eliberat adeverințe pentru APIA unor persoane care aveau contracte de arendare a terenurilor agricole cu SC Halaţ. Cu aceste adeverințe, persoanele respective au ridicat subvenția de la APIA, pentru acele terenuri, păgubind astfel societatea amintită.  „Între subscrisa SC Halaț SRL, în calitate de arendaș și titularii dreptului de proprietate asupra terenului agricol, în calitate de arendatori, s-au încheiat contractele de arendare înregistrate la Comuna Zădăreni sub numerele 4771/20.12.2012, 4775/20.12.2012, 4820/20.12.2012 şi 4783/20.12.2012. Suprafaţa totală luată în arendă de subscrisa este de 13.85 teren arabil. Toate cele patru contracte sus menţionate s-au încheiat pe o durată de 8 ani, cu valabilitate de la 20.12.2012 până la 31.12.2020. Toate cele patru contracte au fost înregistrate la Comuna Zădăreni, jud. Arad, sub numerele menţionate mai sus“, scrie Mihai Viorel Halaţ, într-una din plângerile depuse la parchet, precizând că niciunul dintre aceste contracte nu a fost anulat, reziliat sau constatat nul.

Conform legii, societatea Halaţ SRL a depus cereri la Primăria Zădăreni, pentru a primi adeverinţele necesare accesării fondurilor APIA pentru terenurile aferente celor patru contracte, terenuri pe care societatea desfăşoară activităţi agricole. Numai că, surpriză! Primăria Zădăreni a refuzat să elibereze aceste adeverinţe, fără vreo justificare. Administratorul Mihai Halaţ a făcut din nou o cerere, prin care solicita explicaţii cu privire la refuzul de a se elibera adeverinţele respective. Într-unul din cazuri, nimeni din Primăria Zădăreni nu s-a obosit să argumenteze refuzul, în timp ce pentru trei contracte explicaţiile sunt halucinante. Pentru contractul cu nr. 4771, Primăria explica faptul că proprietarul a declarat pe propria răspundere că terenul nu este arendat, contractul amintit încetând unilateral. Fără să prezinte vreun act în acest sens. Cu privire la contractul 4775, Primăria susţine că terenul respectiv a fost vândut, iar pentru contractul cu nr. 4783, Primăria a comunicat că proprietarul nu mai figurează în registrul agricol.  „Având în vedere că toate cele patru contracte de arendare au fost înregistrate la comuna Zădăreni, au fost valabil încheiate şi nu au fost desfiinţate, Comuna Zădăreni avea obligaţia legală să ne elibereze adeverinţele solicitate. În mod abuziv însă, Comuna Zădăreni a refuzat eliberarea acestor adeverinţe, în mod nelegal. Comuna Zădăreni nu putea elibera adeverinţe altor persoane pentru aceeaşi suprafaţă de teren, întrucât singura care are dreptul la fonduri APIA pentru aceste terenuri este firma noastră, în calitate de arendaş, noi lucrând întreaga surafaţă. De aceea ne-am adresat parchetului, pentru a se identifica vinovaţii, pentru cercetarea şi trimiterea lor în judecată şi, de asemenea, obligarea acestora la plata despăgubirilor civile“, susţine Mihai Viorel Halaţ. De asemenea, prin plângerea penală depusă, societatea SC Halaţ SRL solicită extinderea cercetărilor, pentru a se verifica dacă nu s-au eliberat şi în alte cazuri astfel de adeverinţe, cu ajutorul cărora s-au obţinut ilegal fonduri de la APIA.

În iunie 2016, aceeaşi societate a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad o nouă plângere penală, pentru aceleaşi fapte, de data aceasta fiind vorba despre un nou teren care face obiectul unui contract de arendă şi pentru care Primăria Zădăreni a refuzat să elibereze adeverinţele necesare la APIA. „Între subscria SC Halaţ SRL şi titularul dreptului de proprietate asupra terenului s-a încheiat contractul nr. 4925/20.12.2012, suprafaţa totală luată în arendă fiind de 4,40 hectare. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de opt ani, fiind valabil până în 2020. În aceste condiţii, am solicitat o adeverinţă de la Primărie şi pentru acest teren, pentru a accesa fonduri de la APIA. În mod abuziv, Primăria nu ne-a eliberat adeverinţa respectivă. În cazul în care Primăria a eliberat adeverinţa altei persoane, avem din nou de a face cu un abuz în serviciu, fals şi uz de fals“, susţine Mihai Viorel Halaţ.

Aşteptăm ca instituţiile abilitate să-şi spună cuvântul, moment în care vom reveni cu noi informaţii despre acest caz.

Facebook Comments