ADRIAN TOLEA: „GUVERNUL PONTA ISI CONTINUA DRUMUL INTR-O DIRECTIE GRESITA”

by webeditor

Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, reafirmă intenţia democrat-liberalilor de a face toate demersurile pentru eliminarea majorării accizei pe combustibil cu 7 eurocenţi. „Nu facem acest lucru doar prin declaraţii sau semnături mascate, ci prin fapte. Declaraţiile şi semnăturile vin şi trec, acciza însă rămâne. Nu putem lăsa Guvernul Ponta să scumpească şi mai mult benzina şi motorina de la 1 aprilie. PDL consideră neîntemeiată introducerea acestei taxe şi luptă în Parlament pentru a o împiedica. Acciza va arde buzunarele tuturor românilor, aruncând în aer preţurile la bunurile de strictă necesitate”, a declarat Adrian Ţolea.

În acest sens, Partidul Democrat Liberal depune luni, la Camera Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă, proiectul de lege privind abrogarea normelor care permit majorarea accizei pe combustibil cu 7 eurocenţi pe litru începând cu 1 aprilie 2014.

De asemenea, Ţolea aşteaptă o reacţie publică din partea tuturor parlamentarilor de Arad faţă de această problemă. „Aştept ca fiecare parlamentar arădean să îşi exprime public poziţia faţă de majorarea accizei şi, în plus, să spună arădenilor cum va vota proiectul de lege iniţiat de PDL, de eliminare a acestei accize. Mă adresez în special parlamentarilor liberali, care trebuie să-şi exprime clar poziţia, să se rupă definitiv de PSD, cu complicitatea căruia au dorit introducerea acestei accize pe combustibil, cu efect inflamabil, ce duce inevitabil la scumpiri în lanţ”, a mai afirmat Adrian Ţolea.

Facebook Comments