Adrian Todor: „Foștii pedeliști care au închis zeci de școli în Arad nu mai pot de grija învățământului“

by Andreea Radu

Foștii pedeliști din administrația Aradului, ascunși astăzi în spatele vechiului Partid Național Liberal, au ajuns să țină lecții despre învățământ. Probabil, cei din fostul PDL cred că arădenii uită că în 2010, guvernul portocaliu a desființat 60 de școli din județul Arad și mii de școli la nivel național.

Am văzut că a ieșit la rampă incompatibila PNL Arad, doamna Geanina Pistru, care nu mai are dreptul să dețină nicio funcție prin administrația locală și și-a găsit un loc călduț la Compania de Apă Arad, de unde ne ține lecții despre învățământ. Doamna care vindea mașini de la propria firmă către firmele subordonate Primăriei Arad, în timp ce deținea funcția de viceprimar, se pricepe mai nou și la construcția de școli. Probabil, a acumulat câte ceva din experiența anilor 2008-2012, când aplauda cu însuflețire măsurile Guvernului Boc, cel care a închis mii de școli la nivel național și zeci de școli la nivel local.

Spre deosebire de guvernarea portocalie care i-a adus multe avantaje doamnei Pistru, Guvernul PSD chiar este preocupat de situația de învățământ. Numai în ultimii doi ani, la nivelul județului Arad s-au alocat sute de milioane de lei pentru școli și grădinițe, multe dintre aceste investiții fiind finalizate, iar altele în curs de finalizare. La nivelul municipiului Arad s-au alocat peste 30 de milioane de lei prin PNDL II, din sumele respective urmând să fie reabilitate Colegiul Economic (17.534.232 lei), Colegiul Elena Ghiba Birta (14.301.134 lei), Grădinița PP8 (625.955 lei), Şcoala Gimnazială Aron Cotruș (1.215.758 lei), Școala Gimnazială Ilarion Felea (1.446.906 lei) și Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan (592.043 lei). După cum se vede, când e vorba de școli, cei din fostul PDL sunt ultimii care ar avea dreptul să vorbească și mai ales să dea lecții“, spune deputatul PSD Arad Adrian Todor.    

 

Facebook Comments