Adrian Todor: „Europarlamentarul Falcă să se bată la Bruxelles pentru interesele României, nu pentru cele ale PPE“

by Andreea Radu

Europarlamentarii PNL, care fac parte din grupul PPE, susțin Bulgaria pentru fabrica Volkswagen în detrimentul României. Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a trimis o scrisoare către Volkswagen, prin care susține Bulgaria, în timp ce europarlamentarii PNL nu scot un cuvânt pentru a susține România în această competiție.

 „Domnul europarlamentar Falcă a fost trimis la Bruxelles din partea României, nu din partea grupului PPE. Și încasează zeci de mii de euro lună de lună, pentru a reprezenta interesele României, nu pe cele ale Partidului Popular European. M-aș fi așteptat ca Falcă să ia poziție cu privire la problema viitoarei fabrici Volkswagen ce urmează să fie amplasată în Europa de Est, mai ales că una dintre locațiile favorite este Aradul.

Dar constatăm că domnul europarlamentar susține investițiile în județul nostru doar la nivel declarativ, iar când e vorba de fapte se ascunde în spatele intereselor PPE și lasă ca României să-i fie furată o investiție de peste 1 miliard de euro.

Le solicit public europarlamentarului Gheorghe Falcă de la PNL și europarlamentarului Vlad Botoș de la USR să facă toate demersurile pentru ca Aradului să nu-i fie furată această investiție importantă, din cauza intereselor grupului PPE din Parlamentul European. E momentul ca cei doi europarlamentari să-și justifice zecile de mii de euro pe care le încasează lunar și să facă ceva concret pentru România și pentru Arad, în special Gheorghe Falcă, căruia îi cer să se dezică public de scrisoarea lui Manfred Weber și să susțină interesul României“, declară deputatul PSD Adrian Todor.

Facebook Comments