Adrian Todor: Consilierii PSD nu vor negocia niciodată respectarea legii sau interesele arădenilor

by Dana B.

Consilierul municipal Geanina Pistru încearcă să ascundă adevăratele motive pentru care a părăsit prin demisie Consiliul Local Municipal Arad, aruncând vina din nou pe … PSD. Geanina Pistru ne spune că s-a săturat de situația tensionată din CLM, dar nu suflă un cuvânt despre incompatibilitatea pe care a constatat-o Agenția Națională de Integritate și despre procesul pe care l-a pierdut pe această temă la Curtea de Apel Timișoara.

„Doamna Geanina Pistru, de la înălțimea incompatibilității sale, ne ține lecții despre cum ar trebui să negociem funcții și alte avantaje, pentru ca proiectele primarului Gheorghe Falcă să treacă de votul CLM. Vreau să o anunț public pe doamna Geanina Pistru, dar și pe domnul Gheorghe Falcă, cel care a încercat să ne ofere tot felul de privilegii, că reprezentanții PSD în Consiliul Local nu vor negocia niciodată respectarea legii sau interesele arădenilor.

Cei de la PNL trebuie să înțeleagă că, după 12 ani, începând din 5 iunie 2016, Aradul nu mai e feuda lui Gheorghe Falcă, nici a grupului de interese din jurul său condus de Geanina Pistru, cea care ani de zile a făcut afaceri cu societăți subordonate CLM și CJA, așa cum arată și Agenția Națională de Integritate, dar și Curtea de Apel Timișoara. După 12 ani în care au falimentat CET-ul, au distrus ștrandul, au sifonat milioane de euro și au îngropat Aradul în gunoaie, cei de la PNL se dau de ceasul morții că nu mai pot să conducă acest oraș după cum îi taie capul și trebuie să respecte legea și interesele arădenilor, două lucruri care pentru noi nu vor fi niciodată negociabile.

Doamna Pistru se declară scârbită de situația din CLM și anunță că renunță, fără a sufla o vorbă despre starea de incompatibilitate în care se află, dar nici despre salariul uriaș pe care îl încasează de la Compania de Apă Arad, unde a primit un post călduț de consilier al directorului general, ca să nu rămână nerăsplătită pentru foloasele aduse partidului. Dacă s-a săturat de politica arădeană, așa cum se tot plânge prin ziare, și ține cu adevărat la interesele arădenilor, după cum se laudă tot prin ziare, o invităm pe doamna Pistru să renunțe la salariul de 6.000 de lei în mână, pe care îl ridică lună de lună de la Compania de Apă, din banii arădenilor, care plătesc un preț enorm pentru fiecare metru cub de apă. Ar fi un gest de onoare, dacă tot face doamna Pistru apel la onoare, prin care ne va arăta tuturor că nu face politică pentru propriul buzunar, ci pentru arădenii. Până la proba contrarie, cu tot respectul, doamna Pistru rămâne doar un politician plătit din bani publici pentru a face muncă de partid. E drept, un politician care s-a scârbit, încasând 6.000 de lei în fiecare lună“, declară deputatul Adrian Todor.

 

 

Facebook Comments