ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE DIN ARAD ESTE CODASA INCASARILOR DIN REGIONALA TIMISOARA

by webeditor

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a trimis un comunicat privind încasările avute pentru luna septembrie de contribuabilii persoane fizice şi juridice. Din cele patru administraţii judeţene, Administrţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad este singura care nu a reuşit să-şi realizeze ţinta propusă, încasările aduse bugetului statului fiind de 97,21%. Cea mai harnică administraţie a fost cea din Caraş Severin cu un procent de 202,83%.

Direcţia Regională Vamală a primit un program de încasări de 57,10 mii lei, a realizat 60,48 mii lei, aceste date însemnând un grad de realizare a programului de 105,92%.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, a ocupat locul doi în realizarea programului de încasări aferent lunii septembrie pe toată ţara.

 

Facebook Comments