Adevărata lovitură pentru Falcă! Procurorii anchetează Pro Arhitectura de câteva luni

by Cosmin Mihuta

Gheorghe Falcă ne-a oferit ieri o prestație de jalnică de actor amator, după anunțul ANI, care i-a făcut plângere penală la Parchetul General, pentru conflict de interese penal. Falcă ne spunea cu lacrimi în ochi că nu știe cu ce a greșit, că a mai fost anchetat de ANI și nu i s-a găsit nimic. În realitate, Falcă știe foarte bine ce probleme mari are în cazul Pro Arhitectura, dar și că pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție există de aproape un an de zile un dosar pe subiectul Pro Arhitectura.

În perioada în care a fost sesizată ANI, cu privire la afacerile firmei Pro Arhitectura, la începutul anului 2016, la DNA Timișoara a fost depusă o plângere care avea același obiect: conflictul de interese în care se află Gheorghe Falcă. DNA și-a declinat competența în acest caz, iar dosarul a ajuns pe masa unei doamne procuror de la Parchetul General, care nu are o reputație prea bună în rândul infractorilor, în sensul că nu scapă prea mulți fără condamnări.

Gheorghe Falcă, deși făcea ieri pe îngerașul, la aflarea veștii despre decizia ANI, știe foarte bine că Parchetul General derulează ample investigații de luni de zile pe afacerea Pro Arhitectura. Același Falcă suntem convinși că a fost informat de oamenii din sistem, care îl protejau la finele anului trecut, că o echipă a Parchetului General, coordonată de acea doamnă procuror, a făcut un City Break la Arad, de unde a ridicat o serie de documente legate de Pro Arhitectura, inclusiv de la Primăria Arad. De asemenea, suntem convinși de faptul că Gheorghe Falcă e la curent cu audierile din dosarul Pro Arhitectura, fiind chemați inclusiv angajați ai Primăriei Arad, iar arhitectul șef al Primăriei „a spus tot“, ca să cităm surse apropiate anchetatorilor.

Așadar, pentru Gheorghe Falcă, decizia de ieri a Agenției Naționale de Integritate nu e decât cireașa de pe tort sau bomboana de pe colivă, depinde din ce parte privești. Iar pentru procurori, faptul că o instituție publică l-a declarat pe Gheorghe Falcă în conflict de interese penal, nu poate decât să confirme datele adunate în cadrul anchetei și să ducă la o trimitere în judecată, în perioada următoare, a primarului Aradului.

 

P.S.: În zilele următoare vom prezenta plângerile făcute la ANI și DNA, dar și afacerile firmei Pro Arhitectura, făcute cu sprijinul Primăriei Arad. Vom vedea că nu avem de a face cu un caz banal, ci cu afaceri de milioane de euro, care l-au făcut pe Gheorghe Falcă un adevărat baron local, în ultimii ani.

Facebook Comments