Gimnastul Adelin Kotrong ia startul la Cupa Mondială

by Sorin Haut

Arădeanul Adelin Kotrong, component al lotului naţional de gimnastică artistică, concurează la sfârşitul acestei săptămâni la Cupa Mondială de la Szombathely (Ungaria). Sportivul legitimat la CS Municipal Arad şi pregătit de profesorul Eugen Căţean – care are şi calitatea de arbitru internaţional – va concura pe patru aparate: sol, cal, sărituri şi bară.

„Săptămâna viitoare mai este o Cupă Mondială, la Paris, unde voi arbitra, iar în 12-14 octombrie avem Naţionale de seniori, la Ploieşti. Adelin e bine din punct de vedere fizic şi sper să prindă echipa de Mondiale, de la Doha, competiţie programată în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie”, ne-a declarat Eugen Căţean.

De menţionat că la Naţionale vor mai concura alte două arădence, Iulia Berar, de la CS Municipal, antrenată de Ciprian Hegyi şi Carina Franiov şi Olivia Cîmpian, CNS Cetate Deva, care revine în ţară după aventura din Ungaria. Aradul va fi reprezentat la cea mai importantă întrecere naţională şi de arbitrii Eugen Căţean şi Lucian Popa (masculin), dar şi de Carina Franiov (feminin).

Facebook Comments