Acuzat de abuz în serviciu, fostul primar din Zărand, a fost achitat de Curtea de Apel Timişoara

by Paul Anghel

Fostul primar al comunei Zărand, Ion Florin Moţ, a fost achitat de Curtea de Apel Timişoara de acuzaţia de abuz în serviciu. Moţ fusese condamnat iniţial la trei ani de închisoare, apoi scăpase de executarea păedepsei, iar ulterior a atacat cu apel decizia.

În cele din urmă, Curtea de Apel Timişoara a dat, ieri, decizia definitivă, conform căreia Moţ este achitat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, însă are de plătit mai multe despăgubiri către diferite persoane.

“…În temeiul art. 17 alin. 2 C.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p. achită acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p….”, se arată în sentinţa dată de Curtea de Apel Timişoara în cazul fostului primar al comunei Zărand.

Întreaga sentinţă care cuprinde mai multe acuzaţii la adresa fostului primar poate fi citită în rândurile de mai jos, însă cert este că fostul primar nu va face închisoare.

“În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile JIVAN FLORICA VIORICA şi S.C. „TAR FARMING” SRL împotriva sentinţei penale nr. 916/27.04.2016 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 5351/55/2015. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul MOŢ ION FLORIN împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Desfiinţează sentinţa penală nr. 916/27.04.2016 pronunţată de Judecătoria Arad şi rejudecând: În temeiul art. 244 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C.p. condamnă inculpatul MOŢ ION FLORIN la pedeapsa de: – 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În temeiul art. 323 C.p. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C.p. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de – 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 17 alin. 2 C.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p. achită acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. În temeiul art. 25 alin. 5 C.p.p. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Jivan Florica Viorica. Menţine dispoziţia de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6086/111/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţii de Apel Oradea, precum şi dispoziţia de descontopire a acestei pedepse rezultante. În temeiul art. 97 alin. 1 C.p. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. penale nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. 678/210/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1125/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. 678/210/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1125/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente: – 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 61 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 3201 Cod procedură penală (din sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6086/111/2013); – 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală 1968 şi a art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (din sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6086/111/2013); – 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal, art. 5 Cod penal; – sporul de 6 luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele de 1 an închisoare şi 4 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză, cu cele două pedepse de câte 1 an şi 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6086/111/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţii de Apel Oradea, şi cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. 678/210/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1125/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul MOŢ ION FLORIN urmând să execute: – pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului Moţ Ion Florin pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 4 ani de la data pronunţării prezentei decizii. În temeiul art. 65 alin.1 Cod penal aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d şi k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi sau funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. 1 Cod penal 1969 deduce din pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare perioada arestului preventiv executat în dosarul nr. 6086/111/2013 al Tribunalului Bihor din data de 12 iulie 2013 la 30 octombrie 2013 inclusiv. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului MOŢ ION FLORIN. În temeiul art. 92 C.p. stabileşte termen de supraveghere pe seama inculpatului de 4 (patru) ani calculat în condiţiile art. 97 alin. 2 C.p., de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6086/111/2013, definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 a Curţii de Apel Oradea. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad. În temeiul art. 93 alin. 3 C.p. dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr de 120 (o sută douăzeci) de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al comunei Zărand sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, unitate care se va stabili de Serviciul de Probaţiune Arad. În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Desemnează Serviciul de Probaţiune Arad cu supravegherea prevăzută de art. 94 C.p. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă părţile civile la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cheltuielile judiciare parţiale către stat în apel; în rest, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului conform art. 275 alin. 3 C.p.p.. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.02.2017”.

Facebook Comments