Actorii arădeni pregătesc două noi premiere

by Cristian Dobre

Două proiecte noi. Două spectacole tentante depotrivă pentru public și pentru echipele artistice. Actori, regizori și scenografi, cu toții au început deja repetițiile pentru două premiere care vor vedea lumina rampei la începutul lunii mai. Vorbim despre „Omul cu mârțoaga” de George Ciprian, în regia lui Laurian Oniga și „Familia Tóth” de Örkény István, în regia Sânzianei Stoican.

Echipa noastră lucrează intens la cele două proiecte care vor avea premieră în 4 și în 9 mai. Este un efort foarte mare atât pentru actori, cât și pentru echipa noastră tehnică, efort răsplătit însă de bucuria muncii la două montări care se anunță cu… lipici la public.” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Prima montare care va vedea lumina rampei în luna mai, este „Familia Tóth” de Örkény István. Spectacolul, semnat regizoral de Sânziana Stoican, îi aduce pe aceeași scenă pe Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Cecilia Lucanu Donat, Andrei Elek și Carmen Vlaga Bogdan. Scenografia este semnată de Valentin Vârlan. Premiera acestui spectacol va avea loc în 4 mai.

Câteva zile mai târziu, în 9 mai, de data aceasta pe scena mare a TCISA, regizorul Laurian Oniga scoate la lume spectacolul “Omul cu mârțoaga” de George Ciprian. Actorii cuprinși în acest proiect sunt: Marian Parfeni, Robert Pavicsits, Ștefan Statnic, Alina Vasiljević, Iulia Alexandra Dinu, Oltea Blaga, Liliana Balica, Adriana Ghiniță, Oana Kun, Dorina Darie Peter, Mariana Tofan, Carmen Butariu și Roxana Sabău.

Facebook Comments