Acțiune a polițiștilor, pe raza localității Pâncota

by Dana B.

Polițiștii din Pâncota au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune de amploare, pe raza localității.

În urma activităților  desfășurate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.850 de lei, dintre care 20 conform O.U.G. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), 1 conform Legii 12/1990 (privind protejarea populației împotriva unor fapte de comerț ilicit), 1 conform Legii 171/2010 (privind contravențiile silvice) și 1 conform Legii 61/1991 (privind sancționarea faptelor care încalcă normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică).

Astfel,  polițiștii au depistat un bărbat din județul Alba, în timp ce transporta cu o autoutilitară 7 metri cubi material lemnos specia fag (în valoare de aproximativ 800 lei), având expirată valabilitatea avizului de însoțire. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 3.000 de lei, materialul lemnos fiind indisponibilizat.

De asemenea, un bărbat din Pâncota a fost depistat pe raza localității, în timp ce oferea spre comercializare 200 de țigarete netimbrate. Țigaretele au fost indisponibilizate, bărbatul fiind sancționat conform Legii 12/1990 cu amendă în valoare de 500 de lei.

            Polițiștii vor desfășura asemenea acțiuni și în perioada următoare.

 

Facebook Comments