ACADEMIA ITINERARĂ ANDREI ŞERBAN REVINE LA MACEA

by Florian Popa

Academia Itinerantă Andrei Șerban revine în acest an cu un nou atelier-rezidență dedicat tinerilor actori români susținut de regizorul Andrei Șerban, ce se va derula între 12-18 iulie 2016 la Castelul Macea și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Ediția 2016 este organizată în parteneriat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Asociația Film ETC., Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“ al Teatrului Național București, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Academia Itinerantă Andrei Şerban este un program-cadru conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban,  reunind tineri actori, alături de artişti din alte discipline. Inițiată de Corina Șuteu în 2007, pentru a răspunde nevoii de a construi forme de pregătire artistică și spații de creativitate care să stimuleze existența experimentului și a cercetării artistice, Academia Itinerantă Andrei Șerban este realizată prin ample parteneriate instituționale, care au inclus la edițiile anterioare Institutul Cultural Român, Asociația ECUMEST și Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“ al Teatrului Național București. Primele patru ediții ale Academiei au adus împreună peste 200 de actori, regizori, scenografi, dramaturgi, muzicieni sau artiști vizuali.
Cea de-a cincea ediție a Academiei Itinerante va reuni în județul Arad peste 35 de actori, dar și regizori, dramaturgi, muzicieni și jurnaliști din toată țara. Atelierul susţinut de regizorul Andrei Şerban va avea loc între 12-18 iulie la Castelul Macea și la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. În data de 18 iulie regizorul Andrei Șerban și participanții la atelier vor susține o prezentare publică informală a metodei atelierului și a rezultatelor acestuia.
Atelierele din anii precedenţi au avut ca focus cazul Tanacu (Plopi/New York, 2007), opera lui Brâncuşi (Horezu, 2009), Eminescu (Ipotești, 2011), Shakespeare şi Caragiale (Mogoșoaia, 2012). Ediția din acest an va propune participanților lucrul pe texte de Shakespeare, Turgheniev și Sarah Kane.

„Ideea unei academii teatrale itinerante corespunde unei orientări educative diferite, experimentale, pe care o găseam foarte necesară atunci [la lansare, în 2007] și acum. […] Concentrate într-un timp extrem de scurt, aceste Ateliere au încercat să demonstreze că e posibil ca, măcar câteva zile, să lăsăm în urmă tot ceea ce e negativ în noi și relațiile noastre, ceea ce ne separă, pentru a ne întâlni într-un cadrul diferit, acela de teatru-laborator, ca un grup capabil să coexiste, să simtă în comun, să gândească și să acționeze în comun, în căutarea unei calități anume. E vorba de o calitate a experienței de teatru și de viață, greu de definit, dar pe care toți o intuim și o dorim, una ce depășește nivelul obișnuit.”

Facebook Comments