Academia Americană de Film impune un nou cod de conduită membrilor săi

by Dana B.

Consiliul de Administrație al Academiei de Arte și Științe ale Cinematografiei, instituția care acordă anual celebrele premii Oscar, a aprobat noi „standarde de conduită”, pentru membrii săi, scrie Hollywood Reporter.

Noul cod de conduită vine la doar opt săptămâni după ce producătorul Harvey Weinstein a fost exclus din Academie din cauza acuzațiilor de agresiune sexuală. „Nu există loc în Academie pentru persoanele care abuzează de statutul, puterea sau influența lor într-un mod care încalcă standardele recunoscute de decență”, se arată în textul noului cod de conduită.

De asemenea se arată că: „Dacă un membru este găsit vinovat de către Consiliul Guvernatorilor vinovat pentru încălcarea acestor standarde de conduită sau de compromiterea integrității Academiei prin acțiunile sale, se poate lua orice acțiune disciplinară permisă de statutul Academiei, inclusiv suspendarea sau expulzarea”.

CEO-ul Academiei Dawn Hudson a transmis, miercuri noaptea, noul cod de conduită celor 8.247 de membri ai Academiei. În mail se arată că: „În decurs de câteva săptămâni, grupul de lucru s-a consultat cu profesori de etică, afaceri, filosofie și lege din Georgetown, Harvard, Notre Dame și Stanford, precum și cu experți în resurse umane și hărțuire sexuală. Ne-am întâlnit cu omologii noștri de la Academia de Televiziune și BAFTA și am revizuit și codurile de conduită ale altor organizații, inclusiv AFI, Film Independent și UCLA”.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments