A murit actorul Robert Forster

by Andreea Radu

Actorul american Robert Forster, cunoscut spectatorilor de film din producții ca „Jackie Brown” sau din seriale ca „Twin Peaks” sau „Breaking Bad”, a murit vineri, chiar în ziua în care a fost lansat cel mai recent film al său, la vârsta de 78 de ani, în urma unui cancer cerebral, conform digi24.ro.

Actorul a încetat din viață vineri, la domiciliul său din Los Angeles, potrivit reprezentanților săi.

Vestea morții sale a venit chiar în ziua în care era lansat pe platforma Netflix ultimul film în care a jucat, „El Camino: A Breaking Bad Movie”.

Forster era cunoscut la Hollywood mai ales pentru rolurile secundare interpretate în anii ´60. A fost nominalizat pentru premiul Oscar pentru rolul Max Cherry din pelicula lui Quentin Tarantino, „Jackie Brown”, din 1997.

Facebook Comments