500 de elevi descoperă patrimoniul muzeal arădean

by Cristian Dobre

Cu prilejul ZILEI ÎNVĂȚĂTORULUI, 05 iunie, Complexul Muzeal Arad a oferit elevilor și cadrelor didactice două proiecte educaționale, pentru promovarea și protejarea patrimoniului muzeal, care se derulează la Palatul Cultural și Muzeul de Artă Arad, până la finele acestui an școlar.

Proiecte educaționale realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

„DESPRE CONSERVAREA ȘI RESTAURAREA PATRIMONIULUI MUZEAL, PE ÎNȚELESUL TUTUROR” este noul proiect educațional propus de muzeul nostru liceelor arădene.
În premieră, Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” Arad, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad,
organizează pentru elevi ateliere de restaurare pictură, materiale textile și lemn.
Atelierele sunt completate de ghidaje tematice în galeria de artă europeană și românească a Muzeului de Artă Arad.
Evenimentul de deschidere a avut loc la Muzeul de Artă Arad în prezența domnului Răzvan Cadar, Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a școlilor partenere și a echipei de specialiști restauratori de la muzeu.
Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad:
Prof. Marinela TUDORAN, Director
Prof. Dacian CATRINTAȘ
Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad:
Prof. Doina STOICA, Director
Prof. Ramona HANGA
Prof. Florentina CIOLTEA
Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” Arad:
Prof. Dr. Ing. Florinel BOJA, Director
Prof. Cosmin JULAN
Prof. Oana OLARIU
Maistru-instructor Vasile HOJDA
Ing. Călin BRADEA

Echipa de proiect (Complexul Muzeal Arad):
Coordonator proiect: Bogdan BLAGA,
șef Serviciu Restaurare-Conservare
Dr. Adriana PANTAZI,
sef Serviciu Cercetarea și Valorificarea Patrimoniului Muzeal
Radu TUNARU, restaurator lemn
Alina MLADIN, restaurator textile
Drd. Ioan COLTA, restaurator pictură
Fotografii/montaj video:
Nelu SCRIPCIUC, artist fotograf

Expoziția didactică „SCRISUL PE AXA TIMPULUI”, aflată la a 4-a ediție, este deschisă pentru elevii claselor primare, în expoziția de istorie din Palatul Cultural.
Invitați la evenimentul de deschidere au fost elevii Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului și echipa Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad (director Ovidiu Toderici, profesor coordonator Lucia Matei).
În cadrul expoziției sunt organizate atelierele de lucru „Scrierea sumeriană” și „Găsește artefactul”.

Activitatea extracurriculară își propune drept obiective familiarizarea elevilor cu evoluția comunicării scrise de-a lungul timpului, cunoașterea diferitelor tipuri de scriere și înțelegerea importanței scrisului ca formă de comunicare interumană.
Atelierele pentru cei 400 de elevi din școlile arădene sunt deschise la Palatul Cultural/expozitia de istorie, în perioada 05-12 iunie, între orele 09.00-12.00.
Intrarea este liberă pentru copii!
Facebook Comments