5 alimente pe care sa le consumi la micul dejun pentru o zi productivă

by webeditor

Îți dorești să ai dimineți pline de energie, să mergi voios spre birou și să îți rezolvi primele sarcini cu maximum de entuziasm. Totuși, în fiecare zi te simți obosit, somnoros și slăbit, fără pic de tonus.

Cel mai des întâlnit motiv pentru acest lucru este simplu: micul dejun. Fie mănânci alimentele nepotrivite, fie îl omiți complet. Oricare ar fi cazul, trebuie să reții că o masă sățioasă și bogată în nutrienți este secretul simplu, dar eficient, pentru zile productive.

Iată ce să consumi la micul dejun pentru a avea o zi plină de energie și concentrare!

1. Terci de ovăz cu lapte vegetal

Carbohidrații complecși sunt cele mai bune surse de energie. Consumați dimineața, aceștia se eliberează treptat, oferindu-ți energie continuă și constantă.

În schimb, carbohidrații simpli și de calitate joasă conținuți de covrigi, merdenele sau alte preparate de acest tip nu vor face decât să îți ofere un boost rapid de energie, urmat de o scădere la fel de mare, ce te va lăsa fără vlagă, deși de-abia te-ai trezit.

Pe lângă carbohidrați valoroși, fulgii de ovăz conțin și proteine de cea mai bună calitate. Așadar, sunt perfecți pentru un mic dejun echilibrat și consistent, care îți va oferi o stare de sațietate până la ora prânzului.

Pune într-un ibric sau într-o oală mică 4-5 linguri de fulgi de ovăz și o cană de lapte vegetal. Poți alege laptele de cocos, migdale, ovăz sau soia, după preferințe. Lasă amestecul să clocotească un minut, apoi servește totul cald, cu puțină miere sau cu nuci crude.

2. Fructe proaspete

Consumate la primele ore ale zilei, fructele eliberează carbohidrații și îți oferă o stare plăcută de energie. În plus, mâncând fructe încă de la micul dejun, îți vei asigura cantitatea de vitamine și fibre necesară unei zile pline.

Consumă banane, fructe de pădure, mere sau orice alte fructe de sezon îți plac. Le poți mânca pe cont propriu, amestecate sau chiar integrate într-un smoothie delicios și sățios!

3. Toast cu pâine integrală, avocado și roșii

Dacă vrei un mic dejun sărat, prepară-ți rapid două sandwich-uri delicioase și sănătoase, în același timp. Pâine integrală îți va oferi carbohidrații de care ai nevoie, avocado-ul pasat îți va asigura cantitatea necesară de grăsimi, iar roșiile vor adăuga fibre și vitamine.

Dacă dorești, poți îmbogăți toast-ul și cu unul sa două ouă poșate. Vei obține un mic dejun savuros, cald și bogat în proteine, care te va face să fii productivă întreaga zi.

4. Budincă de chia

Una dintre cauzele oboselii cronice este sistemul imunitar scăzut. Acesta își pierde din putere odată cu alimentația slab calitativă și mâncarea servită pe fugă. În mod sigur ți se întâmplă destul de des să cumperi fel și fel de snack-uri rapide, extrem de procesate și sărace în nutrienți.

Scapă de acest obicei preparându-ți seara, înainte de culcare, un mic dejun bun și plin de nutrienți. Pune într-un borcan două linguri de semințe de chia, 250 mililitri de lapte și o linguriță de miere sau sirop de agave. Amestecă energic și lasă totul la frigider peste noapte. Gata!

Semințele de chia sunt celebre pentru calitățile lor: au o cantitate mare de proteine, fier, potasiu, magneziu și Omega 3, elemente esențiale pentru un corp sănătos și plin de energie.

5. Iaurt cu cereale integrale și miere

Când te grăbești și nu ai timp de gătit la 8 dimineața, această variantă îți va oferi necesarul de carbohidrați, proteine și grăsime, pentru a putea să fii energic toată ziua.

Asigură-te că alegi un iaurt de calitate, cu un procentaj mediu de grăsime și fără adaos de zahăr. De asemenea, optează pentru fulgi de porumb sau din cereale integrale și o miere bio.

În final, nu uita că și somnul contribuie la o energie optimă pe tot parcursul zilei, unui adult fiindu-i recomandate 8 ore de odihnă în fiecare noapte. Respectă acest lucru și pregătește-ți, prin rotație, toate variantele de mic dejun prezentate mai sus!

Facebook Comments