3,5 milioane de euro pentru o nouă legătură rutieră Arad-Timiș

by Paul Anghel

Un nou drum care leagă Aradul de Timiş va fi realizat din fonduri europene. Drumul acesta era impracticabil, până în prezent, în condiții de vreme rea. El va fi asfaltat și va lega comuna Secusigiu de comuna Variaș, peste câmp. Se realizează astfel o scurtătură importantă între cele două comunități.

Consiliul Județean Arad a ajuns în ultima etapă, cea de precontractare, cu proiectul de modernizare a DJ 709E km 9+200…16+600 Sânpetru German – Limită județ Timiș. În ședința CJA, au fost aprobate cheltuielile legate de proiect, respectiv co-finanțarea de 2% din valoarea totală de aprox. 3,5 milioane de euro.

„Obiectivul nostru este reabilitarea și modernizarea a aprox. 300 de km de drumuri, în următorii trei ani. De la Guvernul României am primit finanțare pentru… 4 km, din rețeaua totală de 1200 km. De aceea, Consiliul Județean Arad profită de fiecare linie de finanțare europeană pentru a aduce bani în județ. Cu acest tronson de 7 km realizăm încă o legătură cu județul Timiș, punem și mai bine în valoare podul din comuna Secusigiu”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean.

Facebook Comments