Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești (1708-1716), s-a născut în jurul anului 1650 și a suferit moarte martirică în anul 1716, în ultimele zile ale lunii septembrie. Se împlinesc, în 2016, 300 de ani de la moartea acestui mare slujitor al Bisericii.
Viața Sfântului Antim este cunoscută mai ales în cea de-a doua parte, prima jumătate a ei rămânând încă o taină, potrivit site-ului manastireaantim.ro.
Despre originea sa georgiană vorbește chiar Sfântul Antim, când semnează pe cărțile tipărite de el: „Antim Ivireanul”, „Antim, georgian de neam”, „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”.
Unul dintre contemporanii săi care confirmă originea Sfântului Antim este secretarul domnesc Anton Maria del Chiaro. Acesta spune că „Antim era dăruit cu însușiri atât de rare, încât știa să facă în chip minunat orice meșteșug, mai ales sculptură, desene și broderii, pe care, având în vedere influențele orientale georgiene, în broderii și ornamentații, se poate să le fi învățat chiar încă înainte de a cădea rob”.
Anton Maria del Chiaro notează în monografia sa, potrivit site-ului citat, că mitropolitul Antim a fost „sclav în tinerețe”, iar ucenicul Sfântului Antim, Mihail Iștvanovici, arată că tânărul Andrei a fost răpit de unii compatrioți de-ai lui, care l-au vândut ulterior turcilor și astfel a fost scos din țara sa natală.
Nu se știe exact cât timp a stat rob printre turci, probabil câțiva ani. A fost eliberat din robie de către patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit și l-a adus egumen la Mănăstirea Cetățuia din Iași.
Sfântul Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile românești pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dosithei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multe cărți de cult și de cultură, inițiativă susținută material și de domnitorii români Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.
A devenit ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Hușilor (cel care a tipărit Biblia de la București în 1688), de la care a și învățat limba română și și-a desăvârșit arta tiparului. După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău, în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din București, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.
Sfântul Antim a fost susținut permanent de domnitorul Constantin Brâncoveanu și de mitropolitul Teodosie, nu doar la tipărirea cărților, ci și la avansarea pe cele mai înalte trepte eclesiale (stareț, episcop și mitropolit).
A fost mai întâi numit stareț al Mănăstirii Snagov, în vara anului 1694 (1694-1701), apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei (conform dispoziție testamentare a predecesorului său, mitropolitul Teodosie Veștemeanul), de față fiind și patriarhii Alexandriei și Ierusalimului.
De asemenea, traducerile cărților bisericești de cult și de cultură din limba greacă și tipărirea lor în limba română reprezintă o altă lucrare prin care Sfântul Antim Ivireanul a îmbogățit viața Bisericii Ortodoxe Române.
Între cărțile tipărite se numără: „Antologhionul” (1697), „Liturghierul greco-arab” (1701), prima carte imprimată cu caractere arabe, „Ceaslovul greco-arab” (1702), „Noul Testament” (1703), „Psaltirea” (1694, 1710), „Evholohion” (1706), „Octoihul” (1712), „Liturghierul” (1713), „Catavasieru” (1715), „Ceaslovul” (1715). Termenii și formulele liturgice folosite de Sfântul Antim în „Liturghierul” din 1713 se păstrează și astăzi.
Sfântul Antim Ivireanul a întreținut relații apropiate cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe din Răsăritul creștin aflat sub stăpânirea turcească (Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Constantinopol), ajutând la promovarea învățăturii creștin-ortodoxe în acele țări.
Primele cărți în limba arabă („Liturghierul” și „Ceaslovul” în variantă bilingvă greco-arabă) au fost tipărite la București între anii 1701-1702 pentru creștinii din Siria, unde Sfântul Antim a trimis și prima tipografie cu caractere arabe (la Alep, în 1704). În anul 1709, mitropolitul Antim a trimis o tiparniță în Georgia, țara sa natală. La Tbilisi, ucenicul său, Mihail Iștvanovici, a scos la lumină primele cărți liturgice în 1709 („Evanghelia” și „Liturghierul”).
În 1714 mitropolitul Antim i-a trimis patriarhului Hrisant Notara litere grecești turnate în plumb, necesare tipografiei din Ierusalim.
Scrierile Sfântului Antim arată uriașa lui cultură teologică și laică sintetizată în opera dedicată catehizării și îndrumării preoților, în misiunea lor de păstori: „Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților” (1710), „Capete de poruncă la toată ceata bisericească”, „Didahiile” (28 de predici ale sale), „Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței” (1705), „Chipurile Vechiului și Noului Testament” (1709).
La 5 februarie 1713, în urma unei descoperiri dumnezeiești, mitropolitul Antim Ivireanul se hotărăște să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinților, punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt lăcaș.
Mitropolitul Antim a fost acuzat de trădare și arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716. Forțat să-și dea demisia și refuzând, mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viață, în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Pe drum însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, soldații turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. În acest fel și-a încheiat martiric viața Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.
Abia în 1966, după 250 de ani, Patriarhia ecumenică a anulat sentința de caterisire dată asupra marelui ierarh Antim Ivireanul. În ședințele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, așezându-l în rândul sfinților, prin trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire la 27 septembrie.
Sursa: agerpres.ro
